Teama de un pericol mai mare decât inflația acaparează piețele și dezbaterile economice: stagflația

♦ Semne că revenirea încetinește vin din multe dintre economiile mari ale lumii: SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia, China ♦ Semne convingătoare că inflația se va retrage,  în afară de asigurările băncilor centrale și ale altor instituții de prognoză, nu prea sunt  ♦ Alimentele și energia se scumpesc la nivel global.

Stagflația, un mix toxic de creștere economică slabă și inflație. Când o economie se împotmolește în stagflație, consumatorii își reduc cheltuielile, iar investitorii găsesc mai greu active de calitate.

Toate acestea frânează și mai mult economia. Stagflația nu este scenariul de bază al principalelor instituții de prognoză econo­mică, însă despre ea influencerii piețelor financiare vorbesc din ce în ce mai des. Iar investitorii încep să o ia în calcul ca pe un posibil pericol.

Stagflația este cea mai mare amenințare pentru revenirea economiei europene și nu numai, avertizează fostul premier italian Mario Monti. Inflația și-ar trage energia din banii ieftini aruncați pe piețe și în economii de băncile centrale, iar creșterea economică ar încetini din cauza întreruperilor de pe lanțurile de aprovizionare și a penuriilor de tot felul.

John Mauldin, un guru financiar și autor de cărți de specialitate, vorbește despre reîntoarcerea stagflației în SUA și atrage atenția că actuala revenire economică este construită pe fundațiile cu probleme care afectau calitatea creșterii înainte de actuala criză. Înainte de pandemie, marile economii ale lumii se îndreptau spre stagnare. Ce a adus nou actuala criză este inflația peste așteptări.

Nouriel Roubini, tot un influencer al lumii financiare, scrie și el că stagflația este o amenințare reală. Comentatorul apreciază că cei care cred orbește în retorica băncii cen­trale americane cum că presiunile inflaționiste și obstacolele din calea creșterii sunt în mare parte temporare, vor fi dezamăgiți. Un strateg al Bank of America crede că SUA sunt deja în prima fază de stagflație. Așa cum teama de inflație a rămas adânc înrădăcinată în psihicul colectiv al germanilor din perioada inter­belică, stagflația le-a arătat americanilor fața sa hidoasă în anii 1970, când unei crize a petrolului și unei inflații ridicate li s-a alăturat șomajul ridicat.

Semne că revenirea încetinește vin din multe dintre economiile mari ale lumii: SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia, China. Semne convingătoare că inflația se va retrage, în afară de asigurările băncilor centrale și ale altor instituții de prognoză (prestigiosul institut economic german ifo prezice o decelerare a inflației din Germania de la 4% în august la 2-2,5% în 2022), nu prea sunt. Din contră. Alimentele și energia se scumpesc la nivel global. Obstacole în calea perspectivelor economice se înmulțesc pe zi ce trece, scrie Bloomberg. În Marea Britanie, spre exemplu, problemele create de Brexit dau o șansă în plus stagflației. În alte părți, varianta delta a coronavirusului care provoacă COVID-19 tinde să devină principalul risc. Contraatacul pandemiei cu forțe noi zădărnicește eforturile de a ține fabricile, birourile, școlile, hotelurile și restaurantele deschise.

Date recente îngrijorătoare se referă la cel mai redus număr de angajări din ultimele șapte luni în SUA, scăderea încrederii firmelor în economia germană, slăbirea activității din sectorul serviciilor din China și încetinirea activității industriale la nivel global. Cele de mai sus reprezintă partea de cerere.

Pe partea ofertei, penuriile de diverse materii prime, piese și forță de muncă și întreruperile de pe lanțurile de aprovizionare afectează producția. Acest șoc riscă să lovească când se apropie Crăciunul și alte sărbători în care consumul crește și să accelereze inflația.

Între timp, carburanții și energia în general se scumpesc în emisfera nordică, iar iarna se apropie. Creșterea facturilor ar putea eroda salariile prin inflație și descuraja gospodăriile să cheltuiască, un mix stagflaționist care va deveni evident dacă familiile și firmele vor reacționa la majorarea costurilor cu utilitățile, primii cerând salarii mai mari, iar ultimii prețuri mai mari.

Băncile centrale sunt puse în fața unei alegeri dificile. Ele pot domoli inflația majorând dobânzile, adică scumpind creditul. Dar dacă măresc dobânzile, riscul este ca revenirea economică să încetinească, iar economia să stagneze sau să revină în recesiune.

Cel puțin, insistând că factorii care stau la baza inflației de acum sunt trecători, băncile centrale ancorează cât de cât așteptările privind inflația ale publicului, adică îi fac pe oameni să creadă că prețurile nu vor mai crește mult timp.

Catherine Mann, recent recrutată de Banca Angliei de la Citigroup, are o idee încurajatoare. Ea crede că inflația de astăzi nu poate deveni spirala inflaționistă din anii 1970 în cazul SUA în parte deoarece companiile au mai puțină putere de a stabili prețurile, iar penuria de forță de muncă nu înseamnă neapărat majorarea salariilor. Însă nervozitatea s-a declanșat deja.

Un instrument al Bloomberg  de urmărire a știrilor a găsit că folosirea cuvântului stagflație este la cel mai ridicat nivel din cel puțin septembrie 2011. Acest lucru reflectă propagarea temerilor în rândul investitorilor.

„Următoarea problemă majoră cu care se vor confrunta piețele ar putea fi foarte bine prețurile energiei“, spune Jeffrey Halley, analist la Oanda Asia Pacific. „Mă îngrijorează din ce în ce mai mult, pe măsură ce se apropie iarna, că nimeni nu se protejează cu adevărat față de această posibilitate . Putem vedea creșteri foarte mari ale prețurilor energiei în ultimul trimestru. Acest lucru ar putea să însemne inflație și mai mare.“

Desmond Lachman, fost vicedirector la FMI, crede că SUA s-ar putea îndrepta spre o perioadă prelungită de stagflație, având în vedere că inflația a ajuns la niveluri nemaivăzute în ultimii 30 de ani și că rata șomajului se încăpățânează să rămână ridicată.