Taxarea bogaților: un nou orizont fiscal al Europei?

„Europa nu mai dezbate dacă să taxeze averea. Dezbate cum, cât și de când.”

Reînarmare, cheltuieli sociale, tranziție verde – bugetele europene cer bani. Mulți bani. Și într-un context în care deficitele explodează, o temă care părea îngropată în manualele de economie, pare să revină în forță pe masa decidenților: taxarea averii mari. Nu ca slogan populist, ci ca instrument fiscal concret, discutat la cel mai înalt nivel instituțional european.

Parlamentul European pune problema pe masă

În decembrie 2025, Subcomisia pentru Afaceri Fiscale (FISC) a Parlamentului European a organizat o audiere publică dedicată exclusiv impozitării persoanelor cu averi foarte mari (UHNWI). Raportul aferent, elaborat de Serviciul de Cercetare al PE (EPRS), trasează clar direcția: de la impozitarea veniturilor, către impozitarea averii însăși.

Trei forțe converg simultan.

Prima: revenirea impozitului pe averea netă – o taxă anuală pe totalul activelor minus datorii. Spania este acum singurul stat UE cu un astfel de impozit, cu rate de până la 3,5% și suprataxă de solidaritate peste 3 milioane EUR. Comisia Europeană așteaptă un studiu dedicat în prima jumătate a lui 2026.

A doua: planul Zucman, prezentat la solicitarea președinției braziliene a G20 – un impozit minim coordonat de 2% pe averea persoanelor cu peste un miliard de dolari, cu potențialul de a genera 250–380 miliarde USD anual.

A treia: escaladarea măsurilor anti-evitare: dispoziții care vizează fluxurile de dividende prin societăți holding și consolidarea taxelor de ieșire (exit tax), implementabile la nivel de stat membru fără coordonare internațională – ceea ce înseamnă o viteză de implementare mult mai mare.

Un impozit pe avere la nivel UE rămâne politic improbabil pe termen scurt – unanimitatea celor 27 este greu de obținut. Dar retorica instituțională oferă acoperire politică statelor care vor să acționeze singure. Și asta deja se întâmplă.

Europa deja acționează

Direcția comună este clară: taxarea capitalului și a averii devine prioritară. Trei exemple vorbesc de la sine.

Marea Britanie a devenit cel mai elocvent studiu de caz. Abolirea regimului non-dom, creșterea impozitului pe câștigurile de capital la 24%, impozit pe moștenire de 40% peste un prag înghețat până în 2031 – toate au produs un exod fără precedent: circa 16.500 de milionari proiectați să părăsească UK în 2025, record mondial absolut.

Belgia a introdus de la 1 ianuarie 2026 un impozit de 10% pe câștigurile din active financiare – acțiuni, obligațiuni, fonduri, cripto. Schimbare de paradigmă într-o țară care a rezistat decenii acestei tentații.

Spania a transformat impozitul „temporar” de solidaritate pe marile averi în măsură permanentă. Combinația impozitelor pe capital și avere netă generează rate marginale efective de peste 100% – practic, o „confiscare” a randamentului real al investiției.

Și la noi?

Deocamdată, România pare în zonă de confort: fără impozit pe averea netă, fără impozit pe donații, iar impozitul pe moștenire este practic inexistent – un singur procent pe imobilele transferate, doar dacă succesiunea nu e finalizată în doi ani. Câștigurile de capital: 1-3%. Pe hârtie, una dintre cele mai favorabile jurisdicții din Europa pentru transferul inter-generațional al averii.

Însă, cel mai probabil fundația acestui regim favorabil nu este soliditatea unei viziuni politice, ci absența unei mase critice de avere transferabilă.

Explicația poate fi demografică și istorică. Averea privată din România a fost generată aproape integral după 1989. Antreprenorii care au construit sectorul privat în ultimii 35 de ani au acum 60–70 de ani. România nu a experimentat încă un transfer inter-generațional masiv de avere. Prima generație de antreprenori post-comuniști se pregătește abia acum să transmită afacerile acumulate. Vorbim de miliarde de euro, iminente în următorii 10–15 ani.

Până acum, impozitul pe moștenire n-a fost prioritate politică pentru că nu exista materie impozabilă relevantă. Această realitate se poate schimba fundamental.

Semnalele sunt deja vizibile: impozitul pe dividende triplat în trei ani – de la 5% la 8% (2023), apoi la 16% (ianuarie 2026); impozit special de 0,3% pe imobilele rezidențiale de mare valoare și autoturismele de lux; regimul microîntreprinderilor sever restricționat. Traiectoria e clară: consolidare fiscală, cu accent pe capital.

Argumentul politic pentru un impozit pe moștenire este extrem de potent în context de deficit bugetar. Taxarea averii „moștenite”, percepută ca „necâștigată”, e mult mai de acceptat, electoral, decât creșterea TVA-ului. Iar baza impozabilă – transferul inter-generațional – ar putea fi o sursă fiscală majoră, încă neexploatată.

Ce soluții mai există

Piața răspunde deja. Un număr record de 142.000 de milionari sunt proiectați să se relocheze internațional în 2025, cu beneficiari clari: Elveția, Monaco, Italia, Cipru, EAU (până în martie 2026). Franța, Spania și Germania înregistrează pierderi nete de HNWI pentru prima dată într-un deceniu. Nu e evitare fiscală – e gestiune rațională a riscului, exact ceea ce face orice investitor sofisticat.

Planificarea rezidenței fiscale Relocarea rezidenței fiscale rămâne cea mai eficientă strategie. Elveția oferă impozitare forfetară în anumite cantoane, zero impozit pe câștigurile de capital pe active mobiliare și stabilitate politică legendară. Monaco: zero impozit pe venit, câștig de capital sau moștenire în linie directă. Cipru (regim non-dom): zero impozit pe dividende și dobânzi timp de 17 ani, cu o regulă de rezidență de 60 de zile.

Fundații de familie și trusturi Fundația de familie din Liechtenstein rămâne instrumentul de referință pentru planificare succesorala, protecția activelor și guvernanță mult-generațională. Separând proprietatea legală de cea beneficiară, fundația izolează activele de creditori, dispute familiale și pretenții succesorale. Fondatorul trece de la proprietar la arhitect al moștenirii.

Structuri holding și vehicule corporative Holdingurile din Luxembourg, Elveția, Cipru sau Olanda oferă eficiență fiscală pe dividende și câștiguri de capital prin regimul participațiilor, acces la rețele de tratate și un cadru de substanță tot mai robust.

Asigurare de viață Activele deținute în polițe-e de asigurare de viață sunt de regulă excluse din baza impozitului pe averea netă. Luxembourg și Liechtenstein sunt centrele de referință. Creșterea capitalului e diferită fiscal (tax-deferred), iar la decesul titularului, transferul către beneficiari ocolește adesea regimul standard de impozit pe moștenire.

Transferuri anticipate și planificarea exit-ului Pentru antreprenorii din țări precum România, unde regimul fiscal e încă favorabil dar se poate deteriora rapid, timpul este factorul critic. Transferul acțiunilor către generația următoare înainte de noi impozite, stabilirea structurilor holding înainte ca măsurile anti-evitare UE să fie adoptate, diversificarea activelor în multiple jurisdicții – toate sunt decizii care se iau acum, nu mâine.

Structură, nu speranță

Era taxelor descrescătoare pe avere în Europa se încheie. Presiunile geopolitice, reînarmarea, cerințele sociale și retorica redistributivă creează un mediu în care capitalul concentrat devine țintă fiscală legitimă politic.

Pentru România, convergența dintre un transfer generațional de avere iminent și un deficit bugetar cronic face ca eventualitatea unui impozit pe moștenire să fie luată serios în considerare de către experții în structurarea moștenirii. Antreprenorii care au construit economia post-comunistă au o fereastră pentru a-și structura moștenirea într-un mod care să reziste noii realități fiscale.

Familiile care vor naviga cu succes acest mediu nu sunt cele care reacționează cel mai rapid la fiecare măsură nouă. Sunt cele care și-au construit arhitectura juridică și fiscală pe fundații solide, înainte ca presiunea să apară. Într-o lume a incertitudinii fiscale, o structură robustă, într-o jurisdicție stabilă, nu e un lux – e o necesitate strategică.