Taxa pe activelor băncilor dă unde de șoc în toată econmomia: Băncile pot scădea dobânzile la depozite, pot crește dobânzile la credite, statul se va împrumuta mai scump, iar întreaga deci

Taxa pe activele bancare aplicată de Guvern prin OUG 114 poate răvăși întreaga economie dacă mai multe bănci aleg să iasă din pia­ță, iar cele rămase își trans­pun taxa anua­lă de 1,2% în pre­țurile creditelor.

„Industria bancară este o curea de trans­mi­sie și nu face decât să transmită niște șo­curi pe care le pri­meș­te prin aceste iniția­tive legis­la­tive”, spune Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), în cadrul emisiunii ZF Live.

Taxa pe activele bancare, introdusă prin OUG 114, se aplică din acest an și se datorează dacă media trimestrială a dobânzii ROBOR depășește pragul de referință de 2%. Nivelul taxei este de 0,4% din active, adică 1,2% pe an. Guvernul a numit-o taxa „pe lăcomia băncilor” bazându-se pe profiturile înregistrate de băncile din România anul trecut.

„Mărimea efectelor acestei OUG este dată de explicația lui. Dacă ne gândim că în ultimii zece ani, randamentul la active al băncilor a fost de 0,44%, profit supra active, iar taxa ar fi de 1,2%. Se cere industriei bancare să plătească o taxă, mai mare de 3 ori decât speranța de profitabilitate pe următorii zece ani”, explică Dănescu.

Dacă băncile iau o măsură strict de business, în care vor transpune costul acestei inițiative legislative asupra produselor și serviciilor oferite pentru a-și păstra marja actuală de profitabilitate, efectul se va resimți din buzunarul cetățeanului și până la „buzunarul” ministerului de Finanțe – care înseamnă în final tot al cetățeanului.

„Dacă activele sunt baza de calculă, o grijă a băncilor va fi felul în care poți să ai active mai mici. Aici se situează, în activele financiare cum le-a numit OUG, în ordinea lichidității: numerarul din caserii. Deși pare că nu are niciun impact, este numerarul pus la dispoziția clienților care retrag bani sau ridică un depozit, ceea ce costă oricum. Acum, costă până la 0,5% să cumperi bacnote fizice, nu numai monedă de cont. Și se mai adaugă o taxă de 1,2% pe acest numerar”, explică președintele ALB.

Al doilea cost care ar putea fi impactat „ar fi datoria statului la bancă, adică titluri de sat, care ajunge undeva la 25 miliarde euro. Acestei datorii i se aplică un cost suplimentar de 1,2% și în concluzie, rata dobânzii la care e împrumută statul va crește. Și nu statul plătește, că statul nu e o entitate, e vorba de noi toți. Toți plătim datoria cu un cost cât mai mare”.

Nu în ultimul rând, creditarea ar putea fi aplicată dramatic, încât dobânzile aplicate la creditele pentru populație vor crește, la fel ca cele pentru companii – ceea ce poate avea implicații economice grave asupra mediului de business și asupra locurilor de muncă.

„Costul poate deveni semnificativ pentru oameni. Când un client se împrumută cu 100.000 de euro, la o dobândă de 5,5% credit ipotecar, el va trebui să înțeleagă că va plăti cu 1.200 de euro mai mult pe an, din cauza taxei de 1,2%. (…) Eu nu spun că cineva va rește efectiv prețul luând o decizie în sine. Viața economică te va îndrepta spre această decizie. Costul creditului va crește, nu îl va încărca cineva. Dacă vorbim și de persoane juridice, efectul va fi mai puternic asupra companiilor. Suntem în situația în care multe companii nu au capacitatea oricum să se împrumute cu toate că au nevoie. 97% sunt microîntreprinderi care au nevoie de un credit să se dezvolte și asta ar produce locuri de muncă. Să nu uităm că ei deja acoperă 65% din locurile de muncă din România și contribuie cu mai mult de 50% din PIB”, explică Dănescu.

Președintele executiv al ARB avertizează și cu privire la posibilitatea nașterii unui cerc vicios în economie, care ar putea apropia economia României de o recesiune. „În momentul în care legătura la ROBOR duce la imposiblitatea controlului inflației, dat fiind că nu mai ai instrumente agile de politică monetară, ești pus în situația contradictorie de a încerca să vezi ROBOR mai jos pentru a nu creea crize de piață și de percepție. (…) În momentul în care percepi că nu mai ai instrumente monetare de a controla și a frâna inflația, inflație care înseamnă creșterea de prețuri, care înseamnă reducerea puterii de cumpărare, care duce la producția ulterioară care trebuie să se restrângă, și care înseamnă de fapt creșterea șomajului sau reducerea locurilor de muncă, și care mai departe, pe un cerc vicios, produce cerere mai mică și consumul este iar mai mic, și acesta este un cerc constant. Nu vi se pare o temă de recesiune?”