Home Panorama Tatuatori, piramide și personalizare
Panorama

Tatuatori, piramide și personalizare

Indiferent ce se întâmplă prin lume, proiectele imobiliare de lux merg înainte. Pentru cei care ar putea fi interesați de Africa, de pildă, o serie de proiecte de pe acest continent au devenit recent sau vor deveni disponibile pentru potențialii…

Tatuatori, piramide și personalizare
Tatuatori, piramide și personalizare · Foto: Business Magazin

Indiferent ce se întâmplă prin lume, proiectele imobiliare de lux merg înainte. Pentru cei care ar putea fi interesați de Africa, de pildă, o serie de proiecte de pe acest continent au devenit recent sau vor deveni disponibile pentru potențialii clienți, scrie Mansion Global.

Din rândul acestora face parte Mazeej Giza, din apropiere de Cairo, în Egipt, care se laudă cu priveliștea spre piramidele de la Gizeh. Proiectul combină unități locative, de la garsoniere la apartamente cu patru dormitoare, cu spații de cazare hoteliere, trei clădiri din complex fiind destinate apartamentelor, iar una găzduind un hotel, la facilitățile căruia vor avea acces și proprietarii locuințelor. În Maroc, la Marrakesh, s-a lansat complexul Aman Residences, care vine în completarea complexului hotelier de lux al Aman Resorts, Amanjena. Acesta va consta dintr-o serie de vile cu trei până la șase dormitoare cu arhitectură inspirată din cea tradițională, ascunse printre crânguri de măslini și palmieri, iar construcția lor va începe pe măsura vânzării, ca să poată fi personalizate cum dorește proprietarul. Fiecare vilă are terasă pe acoperiș, grădină privată cu spațiu de luat masa și piscină încălzită și spații pentru personalul de serviciu, precum și acces la diverse facilități de la Amanjena. Ceva mai la sud, mai precis la Cape Town în Africa de Sud, se construiește Mama Shelter Residences, cu spații de cazare în regim hotelier și apartamente. Potențialii cumpărători sunt îmbiați cu trei restaurante, o piscină pe acoperiș, spații comerciale, de coworking și de ședințe, un centru de fitness, precum și acces la șoferi, servicii de menaj, bone, asistență pentru animalele de companie ori acces la serviciile unui artist tatuator dedicat complexului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună