”Tata, am intrat la facultate!” Pentru prima dată în istorie, patru generații lucrează în același birou. Boomers, X, Millennials, Z, fiecare generație cu epoca ei de piatră, fiecare cu greul ei. A cincea generație bate la ușă

Tatăl meu a fost marinar și cel mai de preț lucru material pe care îl am de la el este o telegramă trimisă de mine în care îi scriam: Tata, am intrat la facultate. Nu scriam foarte mult în telegrame pentru ca se taxa fiecare cuvânt. Cuvintele de legătură, tot cuvinte erau și era scump tare să scrii aiurea tot ce ai fi vrut să scrii. Am și răspunsul lui, la fel de scurt: Felicitari! Te pupă tata.

Despre meseria de marinar a tatălui meu pot să spun că a fost cel mai bun antrenament posibil pentru a înțelege ce înseamnă răbdarea. Mama îmi arăta mereu pe un calendar bisericesc în ce zi și în ce lună suntem atunci când tata pleca și când vine tata înapoi acasă, iar treaba mea de copil, la 6, 7 ani era să mă trezesc dimineață și să mai tai o zi din calendar.

Apoi, la 20 de ani am crezut și eu ca mai toți tinerii de 20 de ani că părinții noștri au trăit în epoca de piatră și nu doresc să iasă de acolo. Și eu am fost indignată la vremea mea, dar cum să poți trăi fără telefon mobil sau internet cu tot ce vrei să știi în buzunar, nu la bibliotecă, mai ales acum (anii 2000) că se poate și să nu o faci?

La 20 de ani gândim toți la fel însă, doar contextele sunt diferite.

Părinții noștri au zis același lucru despre bunicii lor, bunicii, despre străbunici. Fiecare generație a privit în urmă și a văzut întuneric. În oglindă, fiecare generație a crezut că a aprins lumina.

Baby Boomers au crescut cu lipsuri reale, fizice. Televizorul color era o minune, telefonul fix era o responsabilitate, mașina de scris era un instrument de putere și erau extrem de puțini cei care o aveau. Au construit din nimic instituții, stabilitate, au fost obsedați de certitudini. Greul lor a fost să ridice ceva durabil, să se țină de ceva.

Generația X a prins o super tranziție pentru că a crescut într-o lume analogică și brusc a apărut PC-ul personal care schimbat biroul, emailul a schimbat conversația, telefonul mobil a unit munca cu viața personală. Generația X din Europa de Est a schimbat și tehnologia dar și regimul, deci dublu strat de instabilitate. Ei au schimbat regulile la jumătatea jocului, fără să fi vrut asta. Greul lor a fost să rămână întregi în mijlocul schimbării.

Millennials (Y) au intrat pe piața muncii în criză. Cu laptopul pe genunchi, cu LinkedIn în loc de relații și cu social media ca oglindă a succesului pe care îl așteptau. Au inventat flexibilitatea și sensul nu din filozofie, ci din lipsă de alternative. Greul lor a fost să performeze într-un sistem construit pentru alt profil generațional. Greu și la ei.

Generația Z era în pandemie la vârsta la care noi mergeam la primul interviu. TikTok, streaming, munca remote, o lume întreagă mutată din buzunar în palmă, dar totuși copii singuri. Zicem despre ei că nu știu să aștepte. Dar ei au învățat devreme că nimic nu este garantat, că părinții lor pot munci cu orele sau chiar pot pleca la muncă în alte țări. Câtă răbdare să ai să îi aștepți?

Copiii noștri vor crește cu AI ca infrastructură, nu ca noutate. La 20 de ani vor crede și ei, cu siguranță, că noi am trăit în epoca de piatră. Și uite așa, dreptatea este mereu la toată lumea.

Și acum să trecem la organizații.

Obosesc mental doar când aud despre programe pentru generații: inițiative pentru retenția Millennials. pachete de beneficii gândite pentru Z, workshop-uri de comunicare intergenerațională, etc. Bugete întregi cheltuite ca să împaci oameni care, în fond, la 20 de ani, au gândit toți la fel.

Organizațiile care fac asta nu au o problemă de generații ci au o problemă de direcție.

O organizație care știe ce are de făcut, care are o strategie clară și oameni care înțeleg cum participă ei la ea nu se trezește dimineața îngrijorată că Boomers nu se înțeleg cu Z. Oamenii nu se adună în jurul vârstei, ei se  adună în jurul sensului.

Preocuparea obsesivă pentru specificul generațional este, de cele mai multe ori, un simptom al fricii că nu poți atrage oameni buni sau al nesiguranței că nu știi ce oferi cu adevărat, al lipsei unui cadru în care orice om, indiferent de generație, să înțeleagă de ce munca lui contează și la ce folosește treaba bine făcută de el.

Organizațiile sănătoase nu integrează generații și  nici nu le diferențiază ci pur și simplu creează contextul în care fiecare om cu greul lui, cu contextul lui, cu epoca lui de piatră știe ce are de făcut și vrea să o facă.

Pentru prima dată în istorie, patru generații lucrează în același birou. Boomers, X, Millennials, Z, fiecare generație cu epoca ei de piatră, fiecare cu greul ei. A cincea  generație bate la ușă.

Este un privilegiu imens, dacă știi să îl vezi. Culturile constructive nu fac programe pentru asta, ele doar nu pierd ce au. Creează contextul în care fiecare om, indiferent de generație, știe ce are de făcut și vrea să o facă.

Restul vine de la sine, cu răbdare.

Iuliana Stan este managing partner la Human Synergistics România și are o experiență de peste două decenii în domeniul culturii organizaționale.