Home Actualitate Tarom a lansat implementarea restructură...
Actualitate

Tarom a lansat implementarea restructurării: Vor rămâne 1.316 angajați, aproape jumătate față de 2017. 80 de posturi urmează să fie restructurate

Compania Națională Tarom a demarat astăzi programul de restructurare prin care va ajunge la un total de 1.316 salariați, potrivit unor surse apropiate companiei. Pentru a ajunge la această cifră compania trebuie să renunțe la circa 80 de angajați. Potrivit…

Tarom a lansat implementarea restructurării: Vor rămâne 1.316 angajați, aproape jumătate față de 2017. 80 de posturi urmează să fie restructurate
Tarom a lansat implementarea restructurării: Vor rămâne 1.316 angajați, aproape jumătate față de 2017. 80 de posturi urmează să fie restructurate · Foto: Business Magazin

Compania Națională Tarom a demarat astăzi programul de restructurare prin care va ajunge la un total de 1.316 salariați, potrivit unor surse apropiate companiei. Pentru a ajunge la această cifră compania trebuie să renunțe la circa 80 de angajați. Potrivit unui document intern iniția; erau vizate 214 angajați, la nivelul lunii martie când a fost depus planul la Comisia Europeană, însă dintre aceștia o parte au ales să plece.

Spre comparație, Tarom avea în 2017 circa 2.500 de angajați, cifră care a scăzut treptat – 1.900 de angajați în 2019, și 1.600 la începutul acestui an.

Începând cu luna iunie a acestui an Tarom are un nou director general, Cătălin Radu Prunariu, care lucrează de 12 ani în cadrul operatorului aerian, inclusiv ca pilot, ultima funcție deținută fiind cea de director operațiuni zbor.

El preia funcția de la Mihăiță Ursu, care a fost numit în iunie 2020.

Cătălin Prunariu își propune să implementeze un model de operare eficient, prin adaptarea rolului companiei pe piața de transport aerian, atât la nivel național, cât și european, în scopul asigurării profitabilității și a stabilității pe termen lung.

Noul manager preia conducerea într-o perioadă dificilă pentru industria aeronautică și pentru Tarom, companie care se confruntă cu probleme financiare serioase.

Sectorul transportului aerian de pasageri a înregistrat o scădere semnifi­cativă în 2020, de peste 60% față de anii anteriori, generând pierderi însemnate pentru operatorii din acest sector.

Potrivit unui comunicat anterior al Tarom, într-un context de piață extrem de dificil, redresarea companiei într-un termen scurt a devenit critică, fiind necesar ca măsurile de reducere de costuri implementate deja în perioada de lockdown (șomaj tehnic pentru categoriile de personal cu activitate redusă, desființarea mai multor agenții interne și externe, implementarea unui program de plecări voluntare, reducerea cheltuielilor de operare, conservarea aeronavelor la sol) să fie dublate de măsuri cu impact pe termen mediu și lung.

Din 2008, Tarom a acumulat pierderi de peste 1,8 miliarde de lei, iar anul trecut, potrivit unor estimări a putea avea un minus de peste 315 mi­lioane de lei (circa 65 de milioane de euro), la rivalitate cu pierderile enorme din 2010, când firma a avut pierderi de 332 de milioane de lei.

Cătălin Prunariu este fiul cosmonautului Dumitru Prunariu și a început să lucreze în cadrul Tarom în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor și examinator.

În paralel, între 2012 și 2017, a fost membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române.

În perioada 2019-2020 a ocupat funcția de inspector-șef pentru operațiuni aeriene.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună