Tăriceanu: Suspendarea lui Băsescu are valoare simbolică, de a duce la sfârșit ceva ce n-am terminat
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la grupurile reunite PC-PLR, că cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu are și o valoare simbolică, de a duce la sfârșit un lucru pe care l-au început și nu au putut să îl termine.
”Mă aștept ca cererea de suspendare să întrunească numărul de semnături necesar, pentru a o trimite la Curtea Constituțională”, a spus Tăriceanu, arătând că, față de 2012, de la precedenta suspendare, ”președintele nu și-a modificat comportamentul”.
”Mi se pare, așa cum multor cetățeni și oameni politici li se pare, că președintelele, în loc să fi tras niște concluzii, niște lecții, în urma referendumului din 2012, nu și-a schimbat comportamentul deloc. Din contră, a devenit mai arogant, mai sfidător, cu mai multă lipsă de considerație pentru prerogativele și respectarea atribuțiilor pe care le are, conform Constituției”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Senatului a enumerat câteva dintre motivele pentru care președintele Traian Băsescu ar trebui să fie suspendat din funcție.
”Putem să o luăm cronologic sau invers cronologic. Săptămâna trecută, intervenția pe lângă președintele Comisiei Europene, în cazul comisarului din partea României, cu puțin timp înainte, declarațiile făcute la Cotroceni, în favoarea Partidului Mișcarea Populară, dispozițiile pe care le dădea cu privire la organizare, campanie electorală, amenințări la adresa jurnalistului Tolontan, cereri de dosare de la alt jurnalist. În fine, un adevărat arsenal”, a declarat Tăriceanu.
El a menționat că toate aceste lucruri sunt motive pentru a cere suspendarea președintelui și, în final, de a face apel la cetățeni pentru demitere.
”Cererea de suspendare are și o valoare simbolică, de a duce la sfârșit un lucru pe care l-am început și nu am putut să îl terminăm”, a mai spus Tăriceanu.
”Este de presupus că în primul tur la prezidențiale prezența la vot va fi mult mai mare și se va putea realiza cvorumul necesar pentru demiterea președintelui”, a explicat Tăriceanu stabilirea datei referendumului pentru 2 noiembrie.
Despre costurile referendumului, Tăriceanu a precizat că ”legea și Constituția nu sunt facultative în ultimele luni de mandat, ci sunt obligatorii pe toată perioada mandatului, până în ultima zi de mandat”.