Tăriceanu: Europa gândea bine despre români pentru că ei înșiși vorbeau patria numai de bine
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi la Focșani, cu ocazia Unirii Principatelor, că în urmă cu 160 de ani deși fusese sfidată Europa avea o impresie bună despre România pentru că înaintașii noștri nu-și vorbeau de rău țara, ci aveau discursuri despre patriotism.
„Deși fusese sfidată, Europa gândea de bine despre români pentru că ei înșiși își vorbeau patria numai de bine. Singurul discurs pe care înaintașii noștri îl exportau în Europa era patriotismul, entuziasmul pentru libertate al unei națiuni ce aspira la independență și la unitate. «Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără unire, și noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toții într-unul și același corp politic», scrisese Nicolae Bălcescu, părintele liberalismului românesc și primul avocat român al democrației. Cuvintele lui au contat în 1859, dar astăzi par oarecum naive. Cine se mai gândește acum că rostul politicii este acela de a-i ajuta pe toți cetățenii să-și găsească puterea de a fi fericiți în libertate și în unitate?”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la ceremonia dedicată aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române care a avut loc la Focșani.
Acesta a adăugat că, în prezent, politica echivalează des cu „puterea de a limita libertatea și de a dezbina societatea”.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro