Țara în care locuitorii se spală cu apă de ploaie, dar care s-a numărat cândva printre cei mai importanți distribuitori de petrol

Pentru locuitorii din San Juan, un oraș din Venezuela, aceste situații sunt însă la ordinea zilei, într-o țară în care inflația se preconizează că ar putea ajunge anul acesta la 1.000.000%.

Cetățenii din orașul venezuelean cu 160.000 de locuitori, situat la circa 150 de km de capitala statului, Caracas, trăiesc în condiții din ce în ce mai grele. Bancomatele nu au mai fost suplimentate, astfel încât sunt nevoiți să aștepte la cozi imense pentru a ridica banii direct de la bancă. Și asta în condițiile în care pot ridica maxim 100.000 de bolivari, jumătate din suma necesară pentru a cumpăra, de exemplu, un singur ou. Moneda își pierde valoarea la o rată alarmantă, încât 100.000 de bolivari, bani cu care cândva puteai să cumperi cinci kilograme de orez, astăzi nu sunt suficienți nici pentru o singură țigară.

Mâncarea, medicamentele și produsele sanitare sunt distribuite în cantități tot mai mici, iar transportul public a ajuns aproape inexistent. Criza economică a avut un impact atât de mare încât sistemul de transport public a fost sistat aproape în totalitate, guvernele și consiliile locale oferind călătorii gratuite în camioane nesigure și inconfortabile, numite “caniene” de către utilizatori, asta după ce majoritatea furnizorilor de servicii de autobuz au refuzat să mai opereze. Puținele autobuze care au rămas funcționale vin odată la câteva ore, astfel încât sunt umplute până la refuz, iar pasagerii sunt nevoiți să circule aproape sufocați până la destinație.

De asemenea, apa și electricitatea au ajuns un lux: “Au fost momente în care nu am avut electricitate timp de 24 de ore”, povestește un locuitor. Unii colectează apă de ploaie sau se duc de două-trei ori pe săptămână să își umple bidoanele de la rezervorul public, alții merg să se spele la rude, iar elevii folosesc internetul vecinilor pentru a-și pregăti proiectele. . Cu toate acestea, protestele din San Juan sunt la fel de rare ca produsele alimentare, medicamentele și produsele sanitare. Mulți cetățeni par să se fi resemnat cu situația.

Venezuela încearcă să facă față inflației cronice despre care Fondul Monetar Internațional a prevăzut că se va ridica la 1.000.000% anul acesta. De asemenea, se bănuiește că PIB-ul Venezuelei va scădea în 2018 cu 18%, ceea ce înseamnă un al patrulea an consecutiv de scădere cu două cifre.

Guvernul socialist a naționalizat în ultimii ani diverse sectoare industriale, cum ar fi cimentul și oțelul, a expropriat sute de întreprinderi, inclusiv lanțurile de supermarketuri, și a adus în ultimul timp armata pentru a controla piețele stradale, în scopul de a se proteja împotriva creșterii prețurilor.

De asemenea, a stabilit prețuri pe diverse bunuri și a impus un monopol asupra schimburilor valutare. Planul de redresare economică al lui Maduro include creșterea producției de petrol la “șase milioane de barili pe zi până în 2025 sau înainte”. Producția de petrol s-a prăbușit de la un nivel de 3,2 milioane de barili pe zi în 2008 la un minim de 1,5 milioane, anul acesta.

Industria funcționează la doar 30% din potențial, cel mai bine reflectată de sectorul agricol care furnizează doar un sfert din consumul național, comparative cu câțiva ani în urmă, când îl acoperea în proporție de 75%. Și toate aceastea într-o țară care a fost cândva unul dintre primii zece producători de petrol din lume.

Totuși, după toate acestea, președintele Venezuelei, Maduro, a admis într-un final că politica economică socialistă pe care a adoptat-o nu funcționează.  

Washingtonul a impus sancțiuni financiare împotriva lui Maduro și a oficialilor guvernamentali de top, precum și a companiei petroliere de stat PDVSA. Vânzările de țiței din Venezuela reprezintă aproximativ 96% din veniturile țării.