Home Actualitate Țara care vrea să introducă săptămâna de...
Actualitate

Țara care vrea să introducă săptămâna de lucru de patru zile. Un oraș a început deja acest program

300 de angajați ai municipalității Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand, urmează să primească liber în zilele de vineri, începând de săptămâna aceasta, a declarat șeful departamentului de resurse umane al acesteia, Kirsten Lund Markvardsen, citată de thelocal.dk. La baza…

Țara care vrea să introducă săptămâna de lucru de patru zile. Un oraș a început deja acest program
Țara care vrea să introducă săptămâna de lucru de patru zile. Un oraș a început deja acest program · Foto: Business Magazin

300 de angajați ai municipalității Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand, urmează să primească liber în zilele de vineri, începând de săptămâna aceasta, a declarat șeful departamentului de resurse umane al acesteia, Kirsten Lund Markvardsen, citată de thelocal.dk.

La baza proiectului săptămânii de lucru mai scurte stă un proces de trei ani cu diferite inițiative noi aduse în fața consiliului local. O altă modificare adusă va permite locuitorilor să contacteze municipalitatea în afara orelor de program din zilele de lucru.

„Membrii comunității vor putea suna mai devreme și mai târziu de luni până joi, pentru a recompensa faptul că vineri va fi închis. Acest lucru ar trebui să ne permită să avem un serviciu municipal mai bun, oferind personalului nostru o zi liberă în plus”, a spus Markvardsen.

Cele patru zile prelungite de lucru vor reprezenta o săptămână de lucru de 35 de ore pentru personal. O săptămână de lucru tipică în Danemarca este de aproximativ 37,5 ore.

Orarul personalului va fi individual, dar în fiecare săptămână este posibil să conțină cel puțin o zi lungă de lucru. Orarul de funcționare va fi între 07:00 și 19:00. Funcționarii publici angajați în municipalitate sunt entuziasmați de noul program de lucru, potrivit lui Søren Kühnrich, reprezentant al angajaților pentru una dintre secțiunile de personal care vor beneficia de aceste schimbări.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună