Tara care a închis un oraș cu 200.000 de locuitor din cauza unui singur caz de infectare cu Omicron
Ca răspuns la un singur caz de coronavirus, autoritățile chineze au închis săptămâna aceasta un oraș de frontieră cu peste 200.000 de locuitori. Elevii nu au mai participat la ore, iar multe afaceri au fost blocate temporar, în vreme ce…
Ca răspuns la un singur caz de coronavirus, autoritățile chineze au închis săptămâna aceasta un oraș de frontieră cu peste 200.000 de locuitori. Elevii nu au mai participat la ore, iar multe afaceri au fost blocate temporar, în vreme ce autoritățile vor să testeze fiecare locuitor din oraș.
Autoritățile din orașul Dongxing, aflat pe granița cu Vietnam, în provincia Guangxi, din sudul Chinei, au ordonat miercuri tuturor cetățenilor să se plaseze în carantină la domiciliu până la noi directive. Totul a pornit de la un rezident care a fost testat pozitiv în timpul unui screening de rutină, potrivit postului de stat CCTV citat de The Washington Post.
Școlile, transportul public și majoritatea afacerilor (cu excepția supermarketurilor și a farmaciilor) au fost închise temporar, oficialii lansând o campanie prin care își propun să testeze fiecare locuitor din Dongxing.
Orașul găzduiește și punctul de intrare pentru un milion de tone de mărfuri anuale din Vietnam, trecerea prin vamă fiind, de asemenea, oprită.
Ambasada Chinei din Hanoi le-a cerut cetățenilor chinezi din Vietnam să nu se întoarcă pe uscat.
În ultimele două săptămâni, doar șapte cazuri de Omicron au fost detectate în China, oficialii fiind vigilenți. Urmărirea unei politici stricte de „zero covid” a dus la controale din ce în ce mai stricte la frontiere, peste 6.000 de camioane care transportau fructe fiind blocate de-a lungul graniței chino-vietnameze de câteva săptămâni.