Tailent: Tailent Automation Platform (TAP)
Dezvoltată în 2019, Tailent Automation Platform este o inovație tehnică prin care companii din orice domeniu pot integra roboți software inteligenți în activitatea lor. Astfel, eficientizează activități repetitive, lăsându-le în seama roboților software, în timp ce simplifică munca angajaților și…
Dezvoltată în 2019, Tailent Automation Platform este o inovație tehnică prin care companii din orice domeniu pot integra roboți software inteligenți în activitatea lor. Astfel, eficientizează activități repetitive, lăsându-le în seama roboților software, în timp ce simplifică munca angajaților și le oferă posibilitatea să se concentreze pe activități mai relevante, care le pun mai bine în valoare abilitățile și competențele.
Descrierea inovației:
Tailent Automation Platform (TAP) este o platformă inovatoare care oferă flexibilitate, performanță și scalabilitate în dezvoltarea și utilizarea roboților software inteligenți. Soluția permite atât automatizări simple bazate pe acțiuni pre-construite, care presupun un nivel redus de programare, cât și automatizări complexe prin modulul puternic de programare avansată. Câteva exemple ar fi automatizarea proceselor repetitive sau redundante, integrarea de sisteme care nu au fost gândite să comunice între ele, soluții cheie de business care nu mai beneficiază de suport din partea producătorilor sau sisteme unde dezvoltarea și integrarea de noi funcționalități este costisitoare. Roboții software din Tailent Automation Platform sunt programați specific pentru nevoile și profilul fiecărei companii, având abilitatea să preia complet activități care pot fi realizate fără intervenție umană, în sistem automatizat. Tehnologia oferită de Tailent poate fi folosită atât de companii care vor să își construiască singure roboții software, dar și de companii care doresc să achiziționeze un robot software „la cheie”, calificat, care poate fi pus la treabă în cel mai scurt timp. Tailent dezvoltă continuu platforma, urmând să integreze funcționalități noi și pe zona de machine learning și artificial intelligence, care vor mări capacitatea roboților de a răspunde provocărilor de business în continuă schimbare.
Start-up-ul românesc Tailent dezvoltă tehnologii inovatoare de automatizare a proceselor prin robotizare (RPA – Robotic Process Automation). Înființat de antreprenorii români Mario Popescu și Cristian Oftez, start-up-ul a atras anul acesta o investiție de jumătate de milion de euro de la fondul de investiții Neogen Capital, fiind astfel evaluat la peste 5 milioane de euro.
Persoanele implicate în dezvoltarea proiectului TAP sunt Mario Popescu – CEO & cofondator, Cristian Oftez – CTO și cofondator, Mihai Paraschiv – chief Growth officer, George Haber – chairman of the board, Călin Fusu – member of the board.
Elementul de noutate:
Tailent Automation Platform se uită la procese de lucru într-o manieră centrată pe aplicațiile sau ERP-urile unde aceste procese se întâmplă. Această abordare oferă posibilitatea platformei să dezvolte așa-numiții Roboți calificați (Skilled Bots), care au o particularitate semnificativă în sensul că pot fi implementați într-un timp extrem de scurt și pot prelua automatizarea de activități specifice, repetitive și consumatoare de timp, în companii de oriunde de pe glob, indiferent de domeniul de activitate.
Efectele inovației:
În cazul Tailent, businessul a pornit de la o nevoie reală în industria ospitalității. Folosind tehnologii inovatoare, start-up-ul a creat și implementat anul trecut, într-un timp foarte scurt, un robot software care digitalizează procesul de check-in în diverse hoteluri. Câteva luni mai târziu, 70 de hoteluri din România își primeau oaspeții mult mai rapid, iar soluția se dovedește astăzi, în plină epidemie de Covid-19, mai relevantă ca oricând, pentru că nevoia de automatizare a devenit tot mai pregnantă. Platforma Tailent Automation Platform a fost creată ca un prim pas către un ecosistem inovator care oferă partenerilor noi oportunități de business prin crearea de roboți specializați, gata să fie puși la treabă și să grăbească procesul de transformare digitală a companiilor. Inovația Tailent a demonstrat eficiența modelului de roboți calificați în industria hotelieră, dar și în rândul unor companii din Fortune 500, cum ar fi Xerox, și reprezintă o soluție reală pentru standardizarea și automatizarea proceselor în companii mici și mijlocii, care vor să devină mai agile în contextul actual de business. Acum, start-up-ul românesc Tailent se extinde pe piața internațională și este în proces de implementare a soluțiilor sale în companii din Asia și America de Sud.