Surse: Mario Draghi ar putea renunța la mandatul de prim-ministru joi
Premierul Italiei, Mario Draghi, intenționează să anunțe joi dimineață, în Camera Deputaților, că își depune mandatul, în contextul amplificării crizei politice de la Roma, afirmă surse politice de la Roma citate de agenția ANSA și de cotidianul La Repubblica. Conform…
Premierul Italiei, Mario Draghi, intenționează să anunțe joi dimineață, în Camera Deputaților, că își depune mandatul, în contextul amplificării crizei politice de la Roma, afirmă surse politice de la Roma citate de agenția ANSA și de cotidianul La Repubblica.
Conform surselor citate, Mario Draghi se va deplasa joi dimineață în Camera Deputaților și va anunța intenția de a merge la Palatul prezidențial pentru a-și depune demisia.
Nu se știe dacă președintele Sergio Mattarella îi va accepta demisia, pe care a refuzat-o deja săptămâna trecută. Forțele politice care îl susțin insistă ca Mario Draghi să nu demisioneze.
Mario Draghi va avea o perioadă de reflecție și se va deplasa joi la Palatul prezidențial, după votul de încredere din Camera Deputaților, au comunicat miercuri seară oficiali guvernamentali citați de agenția ANSA. Anterior, surse citate de agenția ANSA și de publicațiile Corriere della Sera și La Repubblica afirmau că Mario Draghi se afla deja la Palatul Quirinale, pentru discuții cu președintele Sergio Mattarella.
Premierul tehnocrat Mario Draghi tocmai a obținut votul de încredere al Senatului, dar fără susținerea Mișcării Cinci Stele (M5S, stânga, populistă), a formațiunii de extremă-dreapta Liga, condusă de Matteo Salvini, și a partidului Forza Italia (centru-dreapta), condus de fostul prim-ministru Silvio Berlusconi.
“Astăzi, partidele Liga, Forza Italia și Mișcarea Cinci Stele și-au asumat o responsabilitate gravă, o opțiune care va genera un preț enorm pentru țară”, a comentat deputatul Matteo Orfini, din cadrul Partidului Democrat (centru-stânga).
Dacă Mario Draghi va demisiona, Italia s-ar putea îndrepta spre alegeri parlamentare anticipate, care probabil vor fi organizate în septembrie sau octombrie.
Premierul tehnocrat Mario Draghi a anunțat săptămâna trecută că va demisiona după ce Mișcarea Cinci Stele (M5S), principala forță a coaliției de uniune națională, a refuzat să participe la un vot de încredere în Parlament pe tema unor măsuri sociale. La insistențele președintelui Sergio Mattarella, Mario Draghi a revenit în Parlament pentru a cere un vot de încredere. Însă Mario Draghi a decis să ceară vot de încredere în Parlament doar asupra unei rezoluții privind continuarea funcționării actualului Cabinet guvernamental, fără a accepta remanierea. În acest context, formațiunile Liga (extremă-dreapta) și Forza Italia (centru-dreapta) au părăsit sala în momentul votului.
“Ceea ce s-a întâmplat este o nebunie, este Parlamentul împotriva Italiei”, a comentat fostul premier Enrico Letta, liderul Partidului Democrat (centru-stânga), care continuă să susțină actualul guvern.