Home Actualitate Surpriză: Telekom România Mobile va lans...
Actualitate

Surpriză: Telekom România Mobile va lansa servicii 5G chiar și fără să fi participat la licitația ANCOM din 2022. Notificare către clienți: viteza maximă de descărcare va fi de 250 Mbps

Telekom România Mobile, numărul patru pe piața locală de telefonie mobilă, are o surpriză pentru clienții săi: deși nu a participat anul trecut la așa numita licitație 5G organizată de statul român prin intermediul Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM) va lansa totuși servicii bazate pe tehnologia 5G folosindu-se de spectrul radio existent, conform unei notificări transmise cliențilo…

Surpriză: Telekom România Mobile va lansa servicii 5G chiar și fără să fi participat la licitația ANCOM din 2022. Notificare către clienți: viteza maximă de descărcare va fi de 250 Mbps
Surpriză: Telekom România Mobile va lansa servicii 5G chiar și fără să fi participat la licitația ANCOM din 2022. Notificare către clienți: viteza maximă de descărcare va fi de 250 Mbps · Foto: Business Magazin

Telekom România Mobile, numărul patru pe piața locală de telefonie mobilă, are o surpriză pentru clienții săi: deși nu a participat anul trecut la așa numita licitație 5G organizată de statul român prin intermediul Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM) va lansa totuși servicii bazate pe tehnologia 5G folosindu-se de spectrul radio existent, conform unei notificări transmise clienților.

În notificarea transmisă la începutul acestei luni, Telekom România Mobile își anunță clienții că va oferi și servicii 5G și precizează și care vor fi vitezele pentru acest serviciu. “Vitezele Contractuale oferite de TKRM pentru Serviciile de Date, în funcție de tehnologia utilizată pentru furnizarea Serviciului de Date sunt: (i) 5G: 250 Mbps descărcare și 50 Mbps încărcare (ii) 4G: 150 Mbps descărcare și 50 Mbps încărcare; (iii) 2G: 200 kbps descărcare și 100 kbps încărcare”, conform notificării.

Șeful Deutsche Telekom Tim Hottges a declarat în 2017, la târgul MWC din Barcelona, că grupul va lansa 5G peste tot pe unde are operațiuni. Întrebat atunci de ZF dacă grupul este gata să lanseze rețele 5G indiferent de cât de mic este nivelul profitului, adică inclusiv pe piețele din sud-estul Europei precum România sau Grecia, șeful DT a răspuns afirmativ.

„În ceea ce privește lansarea tehnologiei 5G în toate țările în care Deutsche Telekom este prezent, într-adevăr, procesul este mai dificil pe piețele în care nivelul veniturilor, al venitului mediu lunar per utilizator este mic. Pe de altă parte, vedem că există un potențial semnificativ de a genera noi venituri din noile scenarii de utilizare care sunt posibile odată cu tehnologia 5G. Scenariile de utilizare a rețelelor 5G sunt nenumărate, astfel încât noi credem că în timp vom avea noi surse adiționale de venituri care ne vor permite să monetizăm și să ne susținem investițiile. Vrem deci să implementăm 5G în toate țările în care Deutsche Telekom are operațiuni? Răspunsul simplu este da.

Modelul de business nu este clar și există zone în care vom cere subvenții politice pentru a susține investițiile în 5G pentru că există de exemplu zone rurale unde ar foarte dificil să construim toată această infrastructură. Avem nevoie de fibră optică pentru rețeaua de backbone pentru a instala antenele mobile și este foarte dificil să facem acest lucru în toate zonele rurale. Vor exista și diferite modele de subvenții care vor fi necesare în industria noastră. Vrem să fim lideri în tehnologia 5G.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună