Surpriză: Ștefan Vuza se retrage de la conducerea Chimcomplex. Compania anunță proces de recrutare
Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat local de produse chimice din România, a anunțat marți la Bursa de Valori București că Ștefan Vuza se va retrage din funcția de director general începând cu 31 octombrie 2023. Compania spune…
Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat local de produse chimice din România, a anunțat marți la Bursa de Valori București că Ștefan Vuza se va retrage din funcția de director general începând cu 31 octombrie 2023.
Compania spune că a inițiat implementarea strategiei societății de recrutare, inclusiv la nivel internațional, și de numire a unui nou CEO în următoarele șase luni.
„Reamintim că domnul Ștefan Vuza a preluat conducerea executivă a societății pentru un mandat limitat, în scopul asigurării continuității și dezvoltării activității companiei într-un context geopolitic și socio-economic instabil, marcat de numeroase crize și necunoscute. Urmare a faptului că domnul Ștefan Vuza și-a îndeplinit obiectivele propuse, asigurând adaptarea companiei la noile și constantele provocări, ca un pas firesc, domnul Ștefan Vuza a decis că este momentul să se concentreze pe strategia de ansamblu de dezvoltare a companiei din poziția de membru al Consiliului de Administrație, urmând că funcția executivă să fie exercitată separat”, notează Chimcomplex în raportul de la bursă.
În acest context, compania a anunțat că Florian Staicu a fost numit director general interimar, pe o durată de șase luni, începând cu 1 noiembrie 2023 și până la finalizarea demersurilor de recrutare și selecție.
„Domnul Florian Staicu face deja parte din echipa de management a Societății și deține experiență, resursele și calitățile pentru preluarea acestei funcții interimare și pentru asigurarea unei tranziții facile și eficiente”, a transmis societatea.
Chimcomplex are o capitalizare de 5,7 mld. lei și este controlată de Ștefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding, un vehicul din Amsterdam care deține 85% din acțiuni. Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, deține 8,96%, iar restul acțiunilor sunt la alte persoane juridice (4,73%) și fizice (1,33%).
Acțiunile CRC înregistrează o scădere de 20,7% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacții de 7 mil. lei, arată datele BVB.
Compania cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea a încheiat primul semestru din 2023 cu un profit net de 49,65 milioane de lei, cu 67,7% sub rezultatul aceleiași perioade de anul trecut. Afacerile au scăzut cu 34,7%, la 790 mil. lei.