Home Actualitate Suntem cea mai fotografiată generație di...
Actualitate

Suntem cea mai fotografiată generație din toate timpurile, dar în același timp, generația care nu are poze fizice

Suntem cea mai fotografiată generație din toate timpurile, dar în același timp, generația care nu are poze fizice. Iar asta pentru că albumele de fotografii au devenit un obicei uitat. Ina Meriacre, originară din Republica Moldova, a decis să reînvie și să reinterpreteze soluția clasică a conservării amintirilor. În ce stadiu a ajuns proiectul pe care vrea să îl extindă în Europa Centrală și de E…

Suntem cea mai fotografiată generație din toate timpurile, dar în același timp, generația care nu are poze fizice
Suntem cea mai fotografiată generație din toate timpurile, dar în același timp, generația care nu are poze fizice · Foto: Business Magazin

O dată cu ascensiunea – și am putea spune chiar intruziunea – telefoanelor mobile în viața noastră atenția ne este distrasă și deviată de la foarte multe lucruri importante. Telefoanele ne-au adus însă și un mare avantaj – putem imortaliza, prin poze sau video, cele mai frumoase și semnificative momente petrecute alături de familie sau prieteni. În același timp, la o privire superficială în albumul cu fotografii al telefonului nostru, un procentaj ridicat dintre acestea sunt de obicei fie nereușite, fie neimportante, iar o altă parte sunt sute sau mii de memeuri și alte imagini primite si salvate automat prin rețelele de socializare. „Suntem cea mai fotografiată generație din toate timpurile, dar în același timp generația care nu are poze fizice. Când, spunem «generație» ne gândim, efectiv, la mileniali – ei fiind astăzi motorul în ceea ce înseamnă achiziții online. milenialii sunt generația în timpul căreia s-a inventat telefonul, de la iPhone încoace, care face poze pe bune, generația care își face exponențial mai multe poze decât oricare alta. Însă pe cât de multe poze digitale facem, pe atât de puține poze tipărim sau avem fizic”, spune Ina Meriacre, în vârstă de 35 de ani, care din aceste considerente a decis să reînvie și să reinterpreteze soluția clasică a conservării amintirilor.
În 2016, Ina Meriacre, originară din Republica Moldova, a pus bazele Celebook, un brand de fotocărți tipărite în Olanda. Investiția inițială în proiect a fost de 100.000 de euro, în principal în tehnologie. „Cum spune gluma americană, finanțarea unui start-up la nivel de preseed, este de la cei 3 F – family, fools and friends. Într-un anumit punct, investițiile sunt din resurse proprii. O mare parte din investițiile din trecut și cele actuale sunt destinate dezvoltării părții tehnice și tehnologice. În urma investițiilor masive din ultimii ani, arhitectura noastră tehnologică ne permite acum să ne extindem foarte rapid în noi piețe. Construim acest proiect ca unul regional, ce va cuprinde Europa Centrală și de Est. În momentul în care vom fi gata să ne extindem în piețele din regiune, cel mai probabil în cel
de-al doilea semestru al anului următor, vom merge să căutăm un investitor strategic care va veni atât cu susținerea financiară pentru lansarea în noi piețe, cât și cu know-how-ul aferent. Nicio piață nu este ca alta, astfel că să ai pe cineva alături, care deja a trecut prin procesele de lansare în noi piețe, este un mare atu.” De la lansare încoace, Celebook România și-a dublat an de an cifra de afaceri. În 2017 compania a înregistrat afaceri de 60.000 de lei, în 2018 a ajuns la o cifră de 150.000 de lei, în 2019 la 300.000 lei, iar pentru anul 2020 mizează pe o dublare a acestora, până la 600.000 de lei, în contextul în care în primul semestru al acestui an afacerile sunt deja la valori duble. Pe ce se bazează previziunile? „Celebook este un proiect pur online, fără a avea interacțiune fizică cu clienții – toate măsurile luate au fost îndreptate pentru a-i proteja pe colegii noștri din birou. În perioada de pandemie, după acele prime săptămâni de groază, mulți au încercat să își ajusteze viața și să-și rezolve anumite nevoi pe care mereu le amânau. Unii și-au schimbat draperiile, alții s-au apucat de citit, iar o altă categorie și-a făcut ordine în poze, unul dintre cele mai des întâlnite «motive» pentru care să nu-și facă o fotocarte fiind lipsa timpului. Cu toții avem mii sau chiar zeci de mii de poze împărțite pe diferite dispozitive – CD-uri, hard-uri externe, laptopuri vechi, telefoane active sau inactive. În prima parte a anului, acest timp a fost disponibil pentru mulți și atunci lumea s-a pus pe aranjat poze și tipărit fotocărți. De asemenea, în timpul pandemiei a crescut foarte mult segmentul de home&deco – nu o spunem noi, ci jucători mari de profil din online precum Vivre Deco sau eMag. Din familia noastră de produse fac parte și tablourile canvas personalizate. În procesul reorganizării casei multă lume preferă să aibă un tablou personalizat, care le aduce aminte de vremuri și trăiri impresionante, versus un tablou cu imagini generice, care poate e frumos, dar nu trezește nicio emoție. În această criză, afacerile online au fost mai privilegiate, dacă putem spune așa. La un moment dat, am trecut cu brio cea mai grea perioadă și ne construim planuri pentru un viitor pozitiv și luminos. Însă, cu toții trăim în aceeași țară, iar dacă ar urma o criză mai profundă, cel mai probabil ne va afecta și pe noi”, explică Ina Meriacre.
Cât despre profitabilitate, “proiectul nostru activează într-o nișă destul de restrânsă conceptual, la care mai adăugăm și noutatea produsului – aceste lucruri necesitând o anumită perioadă de înțelegere mai adâncă a pieței și de identificare a căilor de transmitere a mesajului principal. Profitul este încă un subiect «taboo», investim orice bani disponibili în promovare. Business planul nostru prevede o atingere a profitabilității în 2021, după ce depășim 1 milion de lei afaceri, respectiv o acoperire a investițiilor în anul 2022”, spune fondatoarea Celebook.
Dar care este strategia de dezvoltare a businessului? „Cea mai mare provocare și, totodată, cel mai important scop al momentului este de a ajunge la o audiență cât mai mare. Avem 99% clienți satisfăcuți, avem o rată de loialitate de 40%, deci produsul e un market fit, însă, ca în orice business de nișă, este necesară acoperirea unui palier mare de potențiali clienți. Strategia de dezvoltare presupune două direcții: oferta de produse noi, și aici avem o supriză placută pentru clienți – pe lângă fotocărți în curând vom lansa un produs care nu este disponibil în România, dar care este foarte în trend în Vest, și acțiuni de parteneriat și expunere cu persoane influente pentru ca tot mai mulți oameni să afle despre noi și produsele noastre.”
Oamenii au încărcat în fotocărțile Celebook, prin editorul online creativ, peste 1 milion de fotografii. Ina Meriacre spune că „generația milenialilor este obligată să țină tradiția și să transmită mai departe urmașilor aminitiri, întâmplări și chiar istoria familiei lor în fotocărți și albume”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună