„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relație. Și nu câștig puțin”

Nu e citatul meu, dar îi aparține unui prieten din aceeași generație cu mine și mi se pare foarte reprezentativ „pentru vremurile pe care le trăim”, o sintagmă ce se regăsește tot mai des în titlurile de presă.  Am fost destul de surprinsă să aflu că, luând în calcul un copil, discuția cu partenera lui a pornit din start de la bugetul personal: „Tu câștigi atât, eu atât, tu ai rata ta, eu am rata mea, ne permitem? Nu.” Și iată cum, foarte simplu, vine răspunsul la problema care macină întreaga Europa  – rate de natalitate scăzute și o populație din ce în ce mai îmbătrânită care apasă din ce în ce mai greu pe umerii generațiilor care muncesc.

Pe măsură ce trece timpul și avem senzația că ne merge mai bine, generația noastră, Millennials, cei mai bătrâni dintre tineri sau, așa cum mai este numită, generația de sacrificiu,  se lovește de o nouă criză. În perioada în care ne căutam primele joburi, angajatorii spuneau că, din cauza crizei financiare, fie nu pot să ne angajeze, fie posibilitățile în ceea ce privește remunerația sunt limitate. În pandemie, domenii în care lucrează mulți dintre tineri, printre care și cel al serviciilor, au fost printre cele mai lovite. Acum, cu ocazia noii crize, unii dintre tineri și-au pierdut joburile, chiar în preajma sărbătorilor (și nu vorbesc doar despre angajații Twitter, ci de (foști) angajați români, despre care am aflat că au fost concediați chiar înainte de Crăciun). Cei mai „norocoși” dintre noi se confruntă  doar cu nevoia de a face „downsizing”, o reducere a cheltuielilor, la început  de an. Nu zic că acest context neprietenos stă doar în calea noastră, a millennialilor, însă pare că etapa vieții în care noi am fost prinși în vârtejul unei noi crize poate să aibă un impact asupra felului în care ne construim și viața ce va urma de acum.

Nu știu cum stau lucrurile când vine vorba despre chiar cei mai tineri dintre angajați, dar în ceea ce privește generația pe care o reprezint, pot să spun că nu suntem deloc „flower power” când vine vorba despre stabilitatea financiară. Cei mai mulți dintre noi am muncit pentru a avea lucrurile pe care poate părinții noștri nu le-au avut și, nu aș spune că din cauza city breakurilor nu facem copii, așa cum zicea directorul editorial al BM și ZF, Cristian Hostiuc, acum câțiva ani, ci, mai degrabă, a unui raționament destul de simplu: o familie și un copil reprezintă un angajament financiar pe viață –  dacă e să scoatem sentimentele din ecuație, cam asta înseamnă un copil sau, uneori, chiar și un partener. Călătoriile aș zice că sunt mai degrabă un efect și nu o cauză a problemei: ajută când vine vorba de umplut timpul liber (când ești singur e mai mult) și, poate și golul lăsat de lipsa unei familii și activităților pe care le-ai face cu un copil.

„Nu cerem luna de pe cer”, spuneau millennialii americani dintr-un articol publicat de New York Times. Ei exemplificau situația diferită a generațiilor actuale de tineri adulți (32-40 de ani) în oglindă cu părinții lor, printr-o animație care circulă online: în timp ce părinții tinerilor americani își cumpărau la vârsta aceasta o casă, aveau un copil, investeau într-un fond de pensii, millennialii actuali se gândesc dacă să își ia o pisică sau o plantă. La vârstele la care cei mai mulți dintre noi am ajuns deja, părinții noștri (cei mai mulți dintre ei Baby Boomers), ne creșteau pe noi. Acum însă, majoritatea millennialilor nu sunt nici măcar căsătoriți, darămite să aibă și copii. Unul dintre motive este lipsa banilor – mai ales dacă ne gândim la lipsurile cu care cei mai mulți dintre noi am crescut, spre finalul perioadei comuniste. Și nu mă refer la lipsa banilor pentru cei cu salariul minim  – ci la salariile „bune”, ale „corporatiștilor” din marile orașe. 

Chiar și tinerii adulți cărora le merge bine, au cariere de succes și salarii de peste 2.000 de euro (cam cât costul lunar al unei școli sau grădinițe private), sunt vigilenți când vine vorba de un angajament care ar putea duce la un dezechilibru financiar. Iar dacă nu toți suntem atât de raționali când vine vorba despre întemeierea unei familii, uneori, chiar nu e timp pentru un astfel de pas. S-a tot vorbit la început de an despre un al doilea job, care să compenseze creșterea inflației și a costului vieții – dar când lucrezi pentru două joburi, este greu să ai nu doar timpul, dar și energia pe care să o aloci vieții personale, chiar dacă, la nivel de buget, cele două joburi ajută. 

În concluzie, am putea spune că creșterea ratei creditului ne face viața socială și, implicit, romantică, și mai dificilă. Lăsând la o parte contextul socio-economic în care am crescut puțin diferit față de tinerii americani, situația millennialilor români este similară. Pare că nu vor să se maturizeze, dar poate pur și simplu nu își permit acest lucru.

Cei mai mulți dintre noi au crescut cu lipsuri – am venit „la oraș”, la facultate,  unde am împărțit camere, în general mai mult decât modeste, fie că vorbim despre cămin sau demisoluri din București – nu e normal să visăm la o casă a noastră? Alții mai mult au muncit decât au studiat, doar ca să își permită să rămână în orașul de studiu. Iar acum, când am ajuns la o oarecare stabilitate financiară și la prima rată, a venit iar criza. Pe lângă faptul că pare că mulți dintre noi am devenit „anxioși financiar”, așa cum scrie presa internațională, asta cu siguranță nu se va vedea bine nici în natalitate.

Aș zice așadar, să vă gândiți de două ori înainte de a refuza mărirea de salariu a millennialului din birou – subiectul cel mai discutat de săptămâna trecută – poate, la pensie, aceasta se va întoarce și la voi.   ■

Ioana Matei, jurnalist BUSINESS Magazin

Ioana.matei@businessmagazin.ro