Succesuri în alegeri și răvașe de Plăcintă. Perlele politice ale săptămânii
"Tot ce este mai mare de 2% e un mare succes, asta a demonstrat că în momentul de față PDL este un partid puternic" – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei
“Ești doctor în drept, ești tare… dottore!” – președintele Traian Băsescu, ironic la adresa premierului Victor Ponta
“Foarte bine că face cumpărături, de altfel a primit un salariu cu 8% mai mare începând cu luna iunie și domnul președinte, probabil că cheltuie ce a primit de la guvernul Ponta” – premierul Victor Ponta
“Sper ca nici Ponta, nici Antonescu și nici noi ceilalți să nu ne îmbătăm cu succes” – Sorina Plăcintă, fost fruntaș PDL, trecută la PNL la 3 zile după alegeri
“În prezența lui Adrian Năstase te simți ca în prezența lui Antoine de Saint Exupéry, despre care se spunea că simpla lui prezență te obliga sa fii mai deștept” – avocatul Viorel Roș
“Băuseră mai mult decât trebuia cei care au dat declarațiile. (…) Dl. Dragnea consumase mai mult decât trebuia sărbătorind victoria în alegeri” – Roberta Anastase, lidera PDL Prahova, acuzată de Liviu Dragnea (PSD) că blochează numărarea voturilor în județ
“Este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice existente, inclusiv în PDL, pe seama rezultatelor electorale înregistrate, și aceasta pentru că nu vrem socialism în România” – ex-premierul Mihai Răzvan Ungureanu