Succesul unui esec

Deja nu mai este o stire: a fost lansat portalul Europeana, un soi de biblioteca digitala a mostenirii culturale europene, menita sa puna la dispozitia publicului si specialistilor milioane de carti si publicatii, manuscrise, imagini, materiale audio sau video, precum si continutul a numeroase arhive publice. In vreme ce tabara tehno-pesimistilor isi continua lamentatiile, glosand monoton pe tema “internetul ne distruge cultura”, publicul a dat navala peste noul edificiu cultural si a reusit performanta sa-l puna la pamant. Asa se face ca, la momentul acesta, situl Europeana.eu ne intampina cu un mesaj in trei limbi care ne anunta ca imensul interes pe care portalul l-a suscitat a generat un trafic de 13 milioane de hit-uri pe ora, la care serverele nu au facut fata.
 
Comunicatul de presa emis imediat dupa caderea serviciului ne mai spune ca s-a ajuns la cifra de 4.000 de utilizatori concurenti (care faceau in acelasi timp acelasi lucru – de pilda cautau materiale relevante despre Cervantes sau James Joyce) si ca cei mai multi dintre vizitatori au fost din Germania, Franta, Spania, Italia si Olanda. Doar 4% dintre vizite au venit din Statele Unite si cred ca am simtit o nota ironica in faptul ca autorii au mentionat acest amanunt.
 
Specialistii lucreaza la o varianta mai robusta, care va fi disponibila doar la jumatatea lui decembrie. Totusi, exista un site colateral (dev.europeana.eu) care ofera numeroase detalii despre proiect, printre care si o prezentare – un slide-show cu situl “in actiune” – care m-a surprins. Ma asteptam la o abordare anosta, reflectand oarecum imensul mecanism birocratic care a dat nastere proiectului, insa am dat peste o punere in pagina moderna si prietenoasa, cuprinzand chiar si unele elemente specifice Web2.0, cum ar fi posibilitatile oferite utilizatorilor inregistrati de a salva referinte sau criteriile unor cautari complexe. Utilizatorii pot chiar sa eticheteze obiectele colectiilor, astfel incat aceasta folksonomie aduce o dimensiune suplimentara metadatelor foarte riguroase care guverneaza organizarea interna.
 
Este important de notat ca Europeana este un “portal”, prin faptul ca in cea mai mare parte nu stocheaza continutul pe care-l prezinta, ci doar “surogate” (cum ar fi imagini de mici dimensiuni sau secvente din inregistrarile audio/video), continutul original fiind accesibil in diverse colectii nationale sau tematice. Ceea ce stocheaza si opereaza Europeana sunt descrierile formale si riguroase ale obiectelor, care reprezinta opera de multi ani a bibliotecarilor, muzeografilor, arhivarilor si a altor specialisti. Intr-un fel, este poate prima oara cand publicul obisnuit beneficiaza de munca migaloasa a acestora, pentru ca intregul mecanism de parcurgere si cautare se bazeaza pe aceste date. De exemplu, pe langa cautarile tematice simple, se poate cauta dupa axa timpului, dupa zone geografice, dupa provenienta sau alte criterii. Poate ca publicul larg nu are nevoie de toata aceasta complexitate, insa Europeana se vrea nu doar o vitrina a patrimoniului cultural, ci si un instrument de lucru pentru specialisti din numeroase domenii. Deocamdata sunt stocate circa doua milioane de piese, dar se estimeaza ca in mai putin doi ani numarul acestora va depasi 10 milioane, asa ca o buna parte din munca unui (sa zicem) istoric va putea fi facuta din fotoliu, parcurgand online arhivele, studiind manuscrise si corespondente, gasind cu usurinta artefacte relevante.
 
Oarecum ciudat este ca, indirect, startul acestui mare proiect a fost dat de Google, care a anuntat la sfarsitul anului 2004 demararea proiectului Google Book Search. Ideea de a digitiza 15 milioane de carti si de a face continutul lor disponibil pentru cautari a iritat la culme nu doar pe editori, ci si pe Jean-Noël Jeanneney (presedintele Bibliotecii Nationale a Frantei), care a publicat in Le Monde un articol numit “Quand Google défie l’Europe”. Ideea principala era ca proiectul initiat de Google (care viza cinci mari biblioteci, dintre care doar una europeana: Oxford) va contribui enorm la o hegemonie a culturii anglo-saxone in spatiul digital, iar Europa ar trebui sa faca ceva. Ideea a fost dusa mai departe de presedintele Chirac care, alaturi de alti cinci sefi de stat (Polonia, Italia, Germania, Spania si Ungaria), s-a adresat Consiliului Europei si Comisiei Europene, cerandu-le sa initieze un proiect pentru o biblioteca digitala europeana.
 
A rezultat pana la urma o colectie mult mai larga, iar interesul publicului pare sa justifice efortul.