Home Actualitate Success Skills for future Careers & Busi...
Actualitate

Success Skills for future Careers & Business

Accenture România Motivație: Stimularea gândirii antreprenoriale este o prioritate peste tot în lume, constituind un motor al creșterii economice. „Pregătim tinerii pentru viața reală învățându-i cum să lanseze și să administreze businessuri profitabile și cum să creeze locuri de muncă…

Success Skills for future Careers & Business
Success Skills for future Careers & Business · Foto: Business Magazin

Accenture România

Motivație:
Stimularea gândirii antreprenoriale este o prioritate peste tot în lume, constituind un motor al creșterii economice. „Pregătim tinerii pentru viața reală învățându-i cum să lanseze și să administreze businessuri profitabile și cum să creeze locuri de muncă pentru ei și prietenii lor, aducând valoare adăugată în comunitățile în care trăiesc”, spun reprezentanții companiei de consultanță în management Accenture.

Descrierea proiectului:
Prin intermediul programului Success Skills for future Careers & Business (Competențe de succes pentru viitoarea carieră și afaceri), derulat împreună cu organizația non-guvernamentală Junior Achievement România, peste 3.000 de elevi si studenți din România, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, dezvoltă abilități măsurabile îmbunătățite și competențe de bază necesare pentru asigurarea unui loc de muncă – abilități de comunicare, managementul și organizarea timpului, stabilirea obiectivelor, delegarea, abilitățile de vorbire in public și prezentare, consolidarea relațiilor, implicarea în grupuri profesionale, pasiune și determinare, politețe și respect, abilități antreprenoriale și inovatoare, dorință de a învăța, flexibilitate și adaptabilitate. Ei sunt stimulați să-și formeze o gândire antreprenorială, care îi va ajuta în viitor să fie independenți și inovatori, să-și asume riscuri, să accepte provocări și să caute soluții creative, indiferent dacă vor lansa o afacere sau se vor angaja. Peste 30 de voluntari Accenture s-au implicat in susținerea de activități practice (vizite la clasă, traininguri, webinarii de consultanță, Job Shadow, Girls in Tech). Prin utilizarea tehnologiei programul a fost adaptat pentru a ajunge mai ușor la participanți, atât în format blended learning, cât și ca și metodă de învățare autonomă. Junior Achievement România a oferit instruire profesorilor din toate locațiile din țară, tehnologia oferind, de asemenea, acces flexibil voluntarilor cu o diversitate de programe și locații. Valoarea investiției în anul 2019 a fost de 25.000 de dolari.

Efecte:
Parcurgând acest program, tinerii capătă o viziune mai clară asupra viitoarei cariere profesionale, asupra rolului în comunitatea din care fac parte și asupra necesității educației pentru viitor. „Consider că programul este util și are impact asupra elevilor. Le dezvoltă abilitățile pentru succes, îi învață să se autoevalueze, să-și descopere aptitudinile și interesele profesionale, le prezintă carierele și îi ajută să își aleagă una, îi învață lucruri practice, de exemplu cum să elaboreze o scrisoare de intenție sau un CV, îi pune în diferite situații, îi încurajează să lucreze în echipă și să stabilească relații”, spune Camelia Monica Dinu, profesor la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună