Subprefectul județului Hunedoara a demisionat, invocând motive personale
Subprefectul județului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu, și-a dat demisia din funcție, începând din 1 mai, invocând motive personale, însă își exercită în continuare atribuțiile până când va fi eliberat din funcție prin hotărâre de Guvern, a anunțat, luni, Prefectura Hunedoara.
Potrivit unui comunicat de presă emis, luni, de Prefectura Hunedoara, subprefectul județului, Ioan Gabriel Samoilescu, și-a dat demisia din funcție, începând cu data de 1 mai, din motive personale.
“În momentul de față, până la adoptarea hotărârii de Guvern privind eliberarea din funcție, domnul Ioan Gabriel Samoilescu exercită în continuare atribuțiile și competențele conferite de lege subprefectului”, se mai arată în comunicatul de presă.
Ioan Gabriel Samoilescu este de profesie medic și a fost instalat în funcția de subprefect al județului Hunedoara în luna mai 2014. El a fost și la conducerea Prefecturii Hunedoara, în perioada aprilie – octombrie 2009, când a ocupat funcția de prefect.
Ioan Gabriel Samoilescu a făcut parte din organizația județeană a PSD Hunedoara, până la numirea sa în funcția de demnitate publică.