Sub beția succesului electoral și a puterii, guvernarea PSD-ALDE îndreaptă România spre ciocnirea de un zid al realității economice care se va sfârși inevitabil cu reapariția gardienilor de
În 2007-2008, Lars Christensen, un analist de la Danske Bank, o bancă din Danemarca, atrăgea atenția asupra supraîncălzirii economiei românești (un ritm de 7%-8% pe an), nesustenabilitatea cursului monedei naționale (cursul era la 3,1 – 3,5 lei pentru un euro), creșterii explozivă a importurilor (datorată și cursului scăzut), deteriorarea semnificativă a deficitului de cont curent și nesustenabil…
Și acum îmi amintesc cum guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îl lua peste picior, în conferințele de la București, pe analistul de la Danske Bank, luând în discuție cunoștințele lui ca economist. Lars Christensen ajunsese un fel de dușman al poporului.
Economia duduia, consumul era pe val, creditele se dădeau pe bandă rulantă, salariile creșteau de la lună la lună, toată lumea vedea în fața ochilor cel puțin o mie de euro net pe lună, bugetul era plin de bani după privatizarea BCR, numărul bugetarilor (plus 200.000) și a salariilor celor plătiți din buget creșteau “fără număr”, investițiile statului erau în bunuri și servicii și mai puțin în infrastructură, iar la putere era premierul liberal Călin Popescu Tăriceanu, având în spate guvernul PNL-UDMR-PSD.
Și acum îmi amintesc de rapoartele firmelor de analiză și cercetare de la Oxford Economics privind starea economiei românești de atunci (supraîncălzirea economiei și deteriorarea semnificativă a deficitului de cont curent). Întrucât bugetul de stat avea bani, deficitul bugetar nu era pus sub observație.
Toată lumea era într-o stare de negare a analizelor, datelor macro în dinamica lor și niciun analist sau analiză preventivă nu era luată în considerare: străinii, analiștii străini, nu vor ca România să se dezvolte, ca românii să o ducă mai bine, să aibă salarii mai mari, erau răspunsurile celor de la putere.
Cum stăm în prezent?
Nu avem o problemă externă de deficit de cont curent, cel puțin până acum (deficitul comercial este acoperit de plusul din servicii IT și transport), dar avem o problemă legată de deficitul bugetar.
În primul rând, datoria publică este mult mai mare decât acum 10 ani (de la 10% din PIB la aproape 40% din PIB, prețul plătit în criză), iar deficitul bugetar nu mai este lăsat de izbeliște, ținta fiind de 3% din PIB, nu cât iese ca acum un deceniu.