Home Actualitate STUDIU: Valoarea tranzacțiilor din piața...
Actualitate

STUDIU: Valoarea tranzacțiilor din piața imobiliară a depășit 4 mld. euro în ultimii cinci ani

Piața imobiliară locală consemnează în ultimii cinci ani tranzacții cu o valoare de peste 4 miliarde de euro, cei mai activi cumpărători fiind investitorii sud-africani, cu o cotă de piață de 28%, aceștia fiind urmați de investitorii greci (14%), francezi (10%) și români (7%).

STUDIU: Valoarea tranzacțiilor din piața imobiliară a depășit 4 mld. euro în ultimii cinci ani
STUDIU: Valoarea tranzacțiilor din piața imobiliară a depășit 4 mld. euro în ultimii cinci ani · Foto: Business Magazin

Potrivit unei analize a firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, în intervalul analizat piața locală a atras investitori din peste 15 țări de pe patru continente, atenția cumpărătorilor fiind concentrată preponderent asupra proprietăților din București, cu o cotă de 69% din capitalul plasat. Tranzacții au fost realizate și în Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Craiova sau Pitești, cota de piață a acestor orașe variind între 2% și 5%.

Cele mai preferate active au fost clădirile de birouri, cu o pondere de 39% în volumul tranzacționat, urmat îndeaproape de retail, cu o cotă de 34%. Sectorul industrial a generat tranzacții de circa 700 de milioane de euro, având o cotă de 18%, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu hoteluri s-a situat la circa 250 de milioane de euro (6%).

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună