Home Actualitate Studiu: Preferințele muzicale pot să dez...
Actualitate

Studiu: Preferințele muzicale pot să dezvăluie principalele trăsături de personalitate ale oamenilor

Preferințele muzicale pot să dezvăluie principalele trăsături de personalitate ale oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, informează Reuters.

Dacă unei persoane îi plac acordurile melodioase ale pieselor interpretate de Norah Jones, atunci acea persoană este cel mai probabil “un empatizator”, potrivit autorii studiului, care folosesc acest termen pentru a se referi la un individ care reacționează la emoțiile transmise de ceilalți.

În schimb, dacă preferințele muzicale se îndreaptă spre cântecele trupei Sex Pistols, atunci persoana în cauză este “un sistemizator”, un individ care analizează legile de funcționare și tiparele care definesc lumea.

Studiul, publicat miercuri în revista Plos One, a fost condus de o echipă coordonată de David Greenberg, masterand la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Cambridge.

“Deși preferințele muzicale ale oamenilor au fluctuat de-a lungul timpului, am descoperit că nivelul de empatie și stilul de a gândi ale unei persoane prezic genul de muzică care este pe placul acelui individ”, a declarat David Greenberg.

“De fapt, stilul cognitiv – care definește dacă un om excelează în empatie sau în gândire sistemică – poate fi un indicator mai bun în ceea ce privește preferința pentru un gen muzical decât un indicator al personalității lui”, a adăugat coordonatorul studiului.

Cercetarea s-a bazat pe răspunsurile oferite de 4.000 de utilizatori ai rețelei de socializare Facebook care au fost invitați să răspundă la întrebările de ordin psihologic dintr-un chestionar și ale căror preferințe muzicale au fost asociate cu stilurile lor cognitive determinate de răspunsurile lor.

“Oamenii cu scoruri mari la empatie tind să prefere muzica melodioasă (R&B, soft-rock și alte genuri alternative), muzica lipsită de pretenții (country, folk) și muzica contemporană (electronică, latino, acid jazz și euro-pop)”, au explicat autorii studiului.

“Acestor persoane le displace muzica intensă, precum punk și heavy metal. În schimb, oamenii cu scoruri mari la sistematizare preferă muzica intensă și detestă stilurile muzicale melodioase”, au adăugat ei.

Studiul a arătat că preferințele muzicale pot să indice chiar și stilurile și curentele muzicale ascultate cu predilecție de participanți în cadrul unui aceluiași gen muzical – “empatizatorii” preferă jazz-ul melodios, iar “sistemizatorii” preferă jazz-ul complex și avangardist.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună