Home Actualitate STUDIU: Iubirea și alcoolul au aceleași...
Actualitate

STUDIU: Iubirea și alcoolul au aceleași efecte asupra creierului

Hormonul asociat cu iubirea și cu legăturile sociale dintre oameni determină asupra creierului o serie de efecte similare acelora care sunt cauzate de consumul de alcool, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie, informează site-ul atlantico.fr.

“Beția iubirii nu este doar o simplă expresie, ci este o realitate științifică”, afirmă autorii acestui studiu, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie. În prestigioasa revistă medicală Neuroscience and Biobehavioral Reviews, cercetătorii britanici spun că ocitocina, hormonul iubirii, plăcerii și legăturilor sociale dintre oameni, ar avea același efect asupra creierului ca alcoolul.

“Am fost frapați de asemănarea incredibilă (dintre efectele generate de ocitocină și alcool)”, a declarat profesorul Ian Mitchell, coordonatorul studiului. Cele două substanțe “vizează receptori diferiți din creier, care determină însă o acțiune comună asupra creierului”, a adăugat Ian Mitchell.

Ocitocina stimulează o serie de caracteristici sociale precum altruism, generozitate și empatie și, de asemenea, îi face pe oameni să devină mai dispuși să aibă încredere în semenii lor.

În timp ce anumite persoane încearcă să “își facă curaj”, consumând un pahar cu alcool, pentru a-și diminua temerile și anxietatea, ocitocina pare să determine aceleași efecte și să imite rezultatele generate de alcool, spun savanții britanici.

Însă alcoolul poate să declanșeze și reacții agresive, gelozie, închidere în sine sau chiar comportamente periculoase, din cauza efectului său dezinhibant.

O doză de alcool sau de ocitocină ar favoriza relaxarea, încrederea în sine și ar crește disponibilitatea de asumare a riscurilor, cum ar fi, de exemplu, invitarea unei persoane speciale la o cină în oraș.

Savanții britanici au subliniat și alte aplicații importante ale descoperirii lor: administrarea de ocitocină copiilor autiști ar putea să îi facă pe aceștia să devină mai sociabili.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună