STUDIU DE CAZ: Conservele, dulcețurile și magiunurile se mută din magazine în restaurante și hoteluri
Sute de produse - de la conserve, dulcețuri și magiunuri până la semipreparate făinoase sau din carne - ies zilnic de pe porțile fabricilor din Topoloveni. Până acum ajungeau doar pe rafturile retailerilor, însă acum vor putea fi găsite mai ales în restaurante, fie de lux sau unități de autoservire. Afacerea ar trebui să se dubleze astfel într-un singur an.
CONTEXTUL: În 2002, familia libanezului Mohammad Murad a cumpărat unitățile de producție din Topoloveni, Argeș, una dintre cele mai cunoscute zone din industria alimentară românească, datorită magiunului „de Topoloveni„, singura marcă românească de alimente protejată de Uniunea Europeană. Afacerile MGC International Investments s-au aflat în declin timp de trei ani, 2012 fiind anul în care compania a revenit pe plus, evoluție impulsionată de o ușoară revenire a consumului.
DECIZIA: Compania a decis să intre cu produsele sale în segmentul HoReCa prin extinderea gamei de produse. A dezvoltat de pildă o gamă pentru sezonul estival, axată pe profilul turiștilor veniți pe litoral. Pentru asta, MGC a dezvoltat o divizie proprie de vânzări pe litoral și un depozit pentru asigurarea stocurilor necesare, cu timp de livrare mai scurt.
EFECTELE: Produsele MGC Topoloveni au capacitatea de a asigura peste 80% din nevoile unui restaurant și au ca ținte atât unitățile de autoservire, cât și restaurante de lux. Potrivit planurilor companiei, extinderea gamei de produse pentru segmentul HoReCa va asigura dublarea afacerii, împreună cu strategia de extindere a exporturilor.
“MAJORITATEA TURIȘTILOR VOR SĂ CONSUME PREPARATE CALDE ȘI MASA DE PRÂNZ TREBUIE SĂ CONȚINĂ OBLIGATORIU CARNE, FIIND PREFERATĂ ÎN SPECIAL CEA DE PUI. Noi am adaptat doar oferta companiei la cererea pieței și am gândit produse potrivite„, spune Nicolae Păuna, directorul general al companiei MGC International Investments Topoloveni, referindu-se la gama de produse destinată segmentului HoReCA concepută special pentru sezonul estival. Complexul MGC Topoloveni, format din patru fabrici, produce mărci precum Bunătăți de Topoloveni, Spring Foods, Spring Sauce, A la Carte. Afacerea se află în proprietatea omului de afaceri libanez Mohammad Murad, iar valoarea totală a investițiilor în cele patru fabrici din portofoliul MGC International Investors a ajuns la 14 milioane de euro, conform reprezentanților companiei.
Familia Murad este cunoscută pe piața locală datorită restaurantelor Spring Time, pateurilor Mandy, hotelurilor Phoenicia și afacerilor din domeniul imobiliar. Strategia de intrare a conservelor pe piața HoReCa prin noi game de produse face parte dintr-un proiect de dezvoltare care ar trebui să dubleze afacerea companiei într-un singur an, potrivit reprezentantului acesteia. În 2012, veniturile MGC Topoloveni au fost de 15,3 milioane de lei (circa 3,5 mil. euro), potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Cifra de afaceri este însă irelevantă din punctul de vedere al directorului general, ținând cont de faptul că procesul de modernizare a complexului de fabrici a fost încheiat în ultimele luni ale anului trecut. Complexul a fost extins și modernizat cu o investiție ce depășește 14 milioane de euro, derulată în mai multe etape, parte din acestea prin fonduri europene în cadrul programului național de dezvoltare rurală. Ultima etapă a modernizării a fost cea a fabricii vechi de conserve de legume și fructe, înființată în urmă cu mai bine de 100 de ani, în 1901. Aceasta s-a dezvoltat în timp, devenind în 1941 una dintre cele mai importante fabrici ce aprovizionau cu marmeladă soldații aliați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Complexul de fabrici a fost preluat de compania MGC Topoveni în 2002, iar modernizarea recentă a fost făcută printr-o investiție în valoare de 3,7 milioane de euro. În prezent, fabrica produce și preparate din carne. De asemenea, sub umbrela MGC International Investments a fost construită o fabrică nouă de semipreparate din carne. 90% din ingredientele folosite sunt asigurate de producători locali, iar în fluxul de producție lucrează peste 270 de angajați; parte din ei sunt angajați temporar, în perioadele în care se culeg fructele și legumele.
DACĂ PÂNĂ ACUM PRODUSELE CELOR PATRU FABRICI AU FOST VÂNDUTE ÎN MAGAZINELE RETAILERILOR MODERNI ȘI TRADIȚIONALI, o creștere semnificativă a afacerii ar urma să fie determinată de intrarea pe segmentul HoReCa; în evoluția afacerii și exporturile ar urma să joace un rol important. Fabrica de semipreparate din carne, legume și conserve mixte poate produce peste 200 de tone pe lună, iar fabrica de conserve din fructe, legume, carne și mixte are o capacitate de producție de circa 100.000 de borcane pe zi. Compania intenționează să își crească producția în contextul în care țintește prin gamele de produse atât restaurantele de lux, cât și unitățile tip autoservire pentru care poate asigura circa 80% din alimente. „Din cauza modernizărilor nu am ajuns încă la capacitatea maximă de producție, însă urmează ca în perioada imediat următoare să îndeplinim și acest obiectiv„, potrivit directorului general. Produsele destinate consumului în sezonul estival au fost concepute în funcție de preferințele turiștilor prezenți pe litoral, precum și pentru a putea fi preparate rapid. „Nu diferă ingredientele folosite, ci criteriile de selecție: ceea ce consumă românii atunci când sunt în vacanță și iau masa împreună cu familia„, spune Păuna. El oferă exemplul cărnii de pui, preferată de turiști, pentru a sugera diversitatea produselor de la Topoloveni: frigărui de pui, chiftele, snițel, crispy file, pui Shanghai sau pachețele de primăvară cu legume și pui.
Decizia de a aborda această felie de piață a fost luată în primăvara anului curent, ca parte a strategiei de dezvoltare a MGC Topoloveni, iar implementarea proiectelor, începută în luna aprilie, se desfășoară și în prezent.
În paralel, tot ca parte a strategiei de extindere pe segmentul HoReCa, a fost alcătuită o divizie proprie de vânzări dedicată zonei de la malul mării; tot pe litoral compania are acum și un depozit. „Ne dorim astfel să ajungem la parteneri din toată țara și să devenim un jucător important pe segmentul HoReCa„, spune Nicolae Păuna, care completează că preparatele sunt potrivite deopotrivă pentru o vacanță la munte, la mare sau o călătorie de afaceri într-un alt oraș.