Studiu: 30 de milioane de locuri de muncă noi în UE în 30 de ani. Cum a crescut ocuparea în ciuda declinului demografic și ce spune asta despre viitorul muncii

Piața muncii din Uniunea Europeană a trecut printr-o transformare profundă în ultimele trei decenii, reușind să adauge aproape 30 de milioane de locuri de muncă nete din 1995 până în prezent, într-un context aparent nefavorabil. Din 2009 încoace, populația de vârstă activă a UE s-a redus cu aproape 10 milioane de persoane, sub presiunea îmbătrânirii demografice și a scăderii natalității. Cu toate acestea, ocuparea a continuat să crească, semn că economia europeană s-a adaptat structural mai rapid decât sugerează indicatorii demografici.

Această expansiune a ocupării nu a fost însă dublată de o evoluție similară a productivității. Dimpotrivă, Uniunea Europeană a înregistrat în ultimii ani o încetinire a creșterii productivității mai accentuată decât alte economii dezvoltate, ceea ce ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea acestui model. Mai multe locuri de muncă nu înseamnă automat mai multă valoare adăugată, iar provocarea pentru Europa rămâne tranziția de la o economie intens consumatoare de forță de muncă la una bazată pe eficiență, competențe și tehnologie.

Potrivit celui mai recent raport Eurofound – Structural change in EU labour markets: A generation of employment shifts – această evoluție a fost însoțită de o reconfigurare majoră a structurii economiei. Între 1995 și 2024, ocuparea forței de muncă s-a mutat constant dinspre industriile tradiționale – industrie, agricultură și sector extractiv – către o economie a serviciilor aflată în plină expansiune. Toate cele 27 de state membre au înregistrat scăderi ale ponderii ocupării în aceste sectoare tradiționale, semn al unei transformări generalizate la nivel european.

Sectorul construcțiilor reprezintă un caz aparte: în pofida boom-urilor ciclice din anumite perioade, numărul angajaților este astăzi cu aproape două milioane mai mic decât înainte de criza financiară globală. Automatizarea, schimbările în lanțurile de aprovizionare și presiunea costurilor au remodelat profund acest domeniu.

Cele mai ample schimbări structurale se regăsesc în statele membre intrate în UE după 2004, unde procesul de dezagrarizare a avut loc mai târziu și mai accelerat. România este unul dintre cele mai relevante exemple: dacă în 2002 agricultura număra aproximativ 2,8 milioane de lucrători, în prezent sectorul mai angajează sub 900.000 de persoane. Evoluții similare se observă și în Lituania, Polonia, Croația sau Letonia, economii care au parcurs într-un timp relativ scurt tranziția de la un model preponderent agrar la unul orientat spre servicii.

În contrast, în țări precum Italia, Olanda sau Suedia, scăderea ponderii agriculturii și a industriilor extractive este mult mai temperată. Acolo, transferul forței de muncă dinspre agricultură către alte sectoare a avut loc cu decenii în urmă, iar structura economiei era deja stabilizată la începutul anilor 2000.

Creșterea ocupării în servicii este fenomenul dominant al ultimilor 30 de ani, însă nu toate serviciile au evoluat la fel. Raportul Eurofound arată că serviciile preponderent private – precum comerțul, serviciile pentru afaceri, turismul, logistica sau IT-ul – au crescut mai rapid decât serviciile preponderent publice, cum sunt educația, sănătatea sau administrația publică.

Din nou, cele mai mari creșteri ale ponderii serviciilor private se regăsesc în economiile din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, Bulgaria, Lituania, Letonia sau Polonia, dar și în state din sudul Europei, precum Portugalia și Italia.

Pe de o parte, tranziția către servicii a creat oportunități mai diverse de ocupare, mai multă flexibilitate și, în multe cazuri, condiții de muncă mai bune. Pe de altă parte, fără un salt de productivitate și fără investiții consistente în competențe, sănătate ocupațională și echilibru între viața profesională și cea personală, acest model riscă să devină vulnerabil.

Piața muncii europene a demonstrat că poate crea locuri de muncă chiar și într-un context demografic dificil. Următoarea provocare este ca aceste locuri de muncă să susțină nu doar creșterea economică, ci și bunăstarea pe termen lung a oamenilor care le ocupă.