Studiourile Marvel au rămas fără idei - VIDEO
Cea mai mare problemă a filmului Thor: Ragnarok este lipsa elementului surpriză. Fiecare scenă e previzibilă, iar partea proastă e că regizorul pare să-și fi asumat acest compromis.
Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-și acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel și-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipsește cu desăvârșire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că știi ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de așteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenția publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.
Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă și rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are și roluri în filmele pe care le regizează.
Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relația dintre Thor și fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părți și reprezintă și baza scenariului din Avengers. N-aș avea neapărat ceva împotriva explorării relației dintre cei doi, dar lucrurile încep și se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor și Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească și un alt fir narativ.
Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă și se cațără pe clădiri: în Ragnarok el vorbește, face glume și flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să știți că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.
Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puțin reușite și predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aș fi putut să jur că actorii și-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producțiile Marvel.
Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate și motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai ușor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aș paria că mulți spectatori își doresc o nouă ”colecție“ de eroi scoși de la naftalină.
În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieșit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.
NOTA: 6,5/10