Home Analize Strategie austriacă, pacienți români
Analize

Strategie austriacă, pacienți români

Piața locală este printre cele mai importante pentru grupul vienez de servicii medicale private WPK, cu afaceri anuale de peste 80 de milioane de euro. Numărul pacienților români care ajung acolo pentru tratament se dublează de la an la an și a ajuns la peste 600 în 2017. Medicul Walter Ebm, CEO și unul dintre proprietarii spitalului, vizitează din ce în ce mai des România, dezvoltarea businessul…

Strategie austriacă, pacienți români
Strategie austriacă, pacienți români · Foto: Business Magazin

Spitalul Wiener Privatklinik, cu sediul în Viena, are 145 de paturi, patru săli de operație și nouă centre specializate în diagnosticul și tratamentul cancerului, chirurgia nervilor periferici, chirurgie ortopedică, traumatologie, chirurgia ochilor. Grupul Wiener Privatklinik (WPK) include însă, alături de spital, o casă de bătrâni cu 110 paturi, un lanț de farmacii în Cehia, un business de distribuție de medicamente; per total, acesta generează venituri anuale de aproximativ 80 de milioane de euro. Medicii care practică în spital sunt colaboratori, fiind plătiți separat față de costurile alocate terapiilor; veniturile lor sunt incluse în această cifră. ”Este un sistem similar celui din Statele Unite: există clinica, noi oferim toate facilitățile și tot ce au nevoie medicii, ei își aduc aici propriii pacienți sau tratează pacienții pe care îi aducem noi“, a explicat medicul Walter Ebm structura veniturilor la cea mai recentă vizită a sa în România.

Potrivit medicului, la spitalul WPK ajung anual pentru tratament circa 9.000 de pacienți, rata de ocupare fiind de 85%; circa 45% dintre pacienți sunt străini. ”Anul trecut am avut în jur de 600 de pacienți români, iar numărul lor se dublează în fiecare an“, explică el. Serviciile accesate cu precădere de pacienții români sunt de ortopedie, boli cardiovasculare și, mai ales, oncologie. ”Credem că putem oferi consultații de la cei mai buni medici pentru fiecare specializare, însă în prezent ne concentrăm mult pe tratamentele de cancer. Terapiile împotriva cancerului implică un tratament interdisciplinar. Pentru astfel de terapii este nevoie de mai mulți medici. Avem un consiliu pentru astfel de tratamente, în care medici cu mai multe specializări se întrunesc pentru a discuta fiecare caz în parte“, descrie medicul principala arie de concentrare a activității spitalului vienez – terapiile adresate diferitelor tipuri de cancer reprezintă aproximativ jumătate din tratamentele pe care le realizează anual pacienții.

”Cred că în prezent tratamentul împotriva cancerului este ultra-specializat; nu mai este ca acum 10 ani, s-a schimbat extrem de mult de-a lungul anilor și va evolua în continuare“, spune medicul, care dă și explicații. Un astfel de tratament implică o terapie individualizată pentru fiecare pacient – un anumit tratament nu se potrivește tuturor, variază în funcție de sex, de vârstă, de tipul de cancer; ”suntem specializați pe oferirea acestui tip de tratament și acesta este unul dintre principalele motive pentru care oamenii vin în Austria“. El observă că, dat fiind nivelul de noutate al acestor terapii, este dificil pentru pacienții din aceste țări să găsească un tratament bun pentru cancer la ei acasă. Oferă ca exemplu în acest sens melanomul (cancerul de piele), care, dacă în urmă cu câțiva ani nu putea fi tratat dacă depășea o anumită dimensiune, iar majoritatea pacienților mureau într-o perioadă scurtă de timp, acum se pot trata. Pe de altă parte, admite medicul, tratamentul este foarte scump. ”Companiile farmaceutice vând aceste medicamente cu un preț foarte ridicat. Este greu pentru mulți oameni să plătească pentru un astfel de tratament.“ Medicul oferă ca reper de preț pentru un tratament (care implică nu doar costul medicamentelor, ci și pe cel al diferitelor terapii – radioterapie, chimioterapie, intervenții chirurgiale, imunoterapie) suma de 30.000 – 40.000 de euro pe an, în contextul unei perioade de tratament de lungă durată, ce se întinde pe parcursul mai multor ani. Prețurile practicate în cadrul spitalului privat austriac pornesc de la 250 de euro pentru o consultație și merg până la 5.400 de euro pentru un pachet de check-up de lux (consultații și analize).

Pacienții internaționali ai clinicii vin mai ales din zona estică – alături de pacienții români, se află cei care vin din Ungaria, Ucraina, Rusia, până la Kazahstan, Georgia etc. Compania austriacă are și o reprezentanță în București, cu trei angajați, unde pacienții români pot afla, în română, rapid, informațiile despre tratamentele posibile, fără să se deplaseze până în Viena pentru o primă interacțiune. Reprezentanța a fost deschisă în urmă cu doi ani. ”Am luat această decizie ca urmare a conexiunii cu un angajat român, iar acum vrem să extindem colaborarea și în alte țări – Rusia, Ucraina, Bulgaria.“ CEO-ul de la WPK consideră că este un model ideal de funcționare, unul mai bun decât al medicilor care să meargă în anumite țări pentru a trata pacienții de acolo. ”Austria are doar 8 milioane de locuitori, România, 20 de milioane, iar Ucraina, în jur de 40 de milioane, ca să nu mai vorbim despre Rusia – doar în zona Moscovei sunt în jur de 20 de milioane de locuitori.“ El este încrezător în expansiunea businessului în baza creșterii numărului de pacienți din Europa Estică.

De ce nu au pacienții acces la aceste terapii noi în țările lor? ”De cele mai multe ori este o chestiune legată de bani – cât de mult investește o țară în sistemul de sănătate? Cât de mult își permite o țară să investească în sistemul de sănătate? Chiar dacă majoritatea țărilor aflate în dezvoltare, precum cele estice, au un ritm rapid de creștere economică, banii suplimentari sunt de cele mai multe ori direcționați spre industrie, infrastructură, puțini sunt direcționați în sistemul de sănătate.“ Medicul spune că nu poate să indice un procent ideal din PIB alocat cheltuielilor cu sănătatea, ci subliniază nevoia existenței unui ecosistem care trebuie să includă și asigurările private. Adaugă că și în Austria au același tip de discuții legate de finanțarea sistemului de sănătate – incluzându-le pe cele despre tratamentul anticancer, dar și despre ceea ce se întâmplă cu populația din ce în ce mai îmbătrânită. ”Segmentul persoanelor în vârstă este în creștere și nu sunt suficienți oameni tineri care să susțină sistemul. Acum vârstnicii au nevoie de îngrijire și nu există bani pentru acest lucru.“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună