Strănutul european și tusea olandeză

A căzut coaliția de guvernământ din Olanda, unde era vânătorul de est-europeni Geert Wilders, înseamnă că acum intrăm în Schengen! s-au grăbit să comenteze diverse publicații de la noi. De la bun început trebuie să ne liniștim. Decizia privind intrarea României și a Bulgariei urma oricum să se ia în septembrie, după raportul din iulie al Comisiei Europene pe probleme de justiție și afaceri interne (Mecanismul de Cooperare și Verificare – MCV). Presa bulgară a citat surse olandeze care consideră puțin probabil ca guvernul interimar format să ia decizii de acest gen, înainte de alegerile anticipate prevăzute pentru 12 septembrie, iar ambasadorul olandez Matthijs van Bonzel a precizat într-un interviu pentru Mediafax că patru cincimi din membrii parlamentului de la Haga consideră că e nevoie nu de unul, ci de două rapoarte pozitive de la CE ca să se convingă că România și Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen.

Într-un fel, astfel de poziții sunt menite și să apere Olanda de acuzația că toată politica ei în dosarul Schengen ar fi depins de un singur om, Geert Wilders (foto) și de partidul lui, Partij voor de Vrijheid (PVV – Partidul Libertății), esențial pentru stabilitatea coaliției minoritare de guvernare (liberali plus creștin-democrați) care tocmai s-a destrămat săptămâna trecută. Sau de acuzația că toate protestele Parlamentului European, ale celui olandez și ale altor țări din UE n-au fost de ajuns ca să închidă site-ul înființat de PVV pentru reclamații despre felul cum se poartă imigranții est-europeni din Olanda. O amânare a deciziei de extindere a spațiului Schengen până după alegerile anticipate și importanța dată rapoartelor MCV erau însă oricum firești, iar pentru ceea ce se profilează după alegeri, e de ajuns de spus că Wilders și partidul lui pot ajunge din nou în poziția de arbitru al viitoarei coaliții, în funcție de cum va vota electoratul.

Cert e că, pentru moment, ieșirea de la guvernare a lui Wilders îi face să răsufle ușurați pe cei care se rușinau de perspectiva concesiilor promise recent PVV de partidele din coaliție pentru a-l îndupleca pe furiosul cu păr alb să voteze bugetul de austeritate: interzicerea vălurilor musulmane care acoperă fața (niqab, burka) și interzicerea dublei cetățenii, respectiv înăsprirea condițiilor de obținere a cetățeniei olandeze de către imigranți. Pentru cât timp pot sta liniștiți însă imigranții și moderații? În martie, pe când negocierile pentru buget ajunseseră la punctul unde partidele au pus pe masă concesiile respective, sondajele de opinie arătau că niciun partid n-ar fi obținut majoritatea dacă s-ar fi ținut alegeri. Și aceleași sondaje arătau că de la alegerile din 2010 încoace, creștin-democrații, aliații premierului liberal Mark Rutte, au pierdut teren în preferințele alegătorilor, în timp ce PVV a crescut.

Ar fi greșit însă ca ascensiunea PVV să fie văzută ca o reflectare a unei uri a olandezilor față de imigranții musulmani sau est-europeni. Geert Wilders s-a priceput să exploateze atât teama normală a cetățenilor față de viitorul incert al zonei euro, cât și mândria națională a uneia dintre cele mai bogate țări din Europa în relație cu ce i se cere de la Bruxelles.

S-a opus din start pachetelor de salvare de la centru a țărilor cu probleme, ajungând să ceară Greciei să părăsească zona euro și să proclame că “noi plătim pentru berea și uzo-ul grecilor, iar asta trebuie să înceteze”. Lucrurile au luat o întorsătură și mai rea când a venit momentul ca Olanda însăși să le aplice propriilor cetățeni politici de austeritate, pentru a diminua cu 14 mld. euro deficitul bugetar (estimat să atingă la anul 4,6% din PIB, enorm pentru un stat care a tot dat lecții de disciplină fiscală altor membri ai zonei euro). “Nu vrem ca pensionarii noștri să sufere din cauza unui diktat de la Bruxelles”, a tunat Wilders. Între timp, agențiile de rating au avertizat că ar putea depuncta Olanda, una dintre foarte puținele țări din zona euro care mai au rating intact AAA (alături de Germania, Luxemburg și Finlanda), iar CDS pentru datoria țării a urcat.