Home Actualitate Stoltenberg: NATO nu va tolera niciun at...
Actualitate

Stoltenberg: NATO nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru și își va reconfigura apărarea

Alianța Nord-Atlantică nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru, a declarat miercuri după-amiază secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, după reuniunea miniștrilor Apărării, afirmând că NATO se va adapta noilor realități și își va reconfigura apărarea colectivă. "Tocmai…

Stoltenberg: NATO nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru și își va reconfigura apărarea
Stoltenberg: NATO nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru și își va reconfigura apărarea · Foto: Business Magazin

Alianța Nord-Atlantică nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru, a declarat miercuri după-amiază secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, după reuniunea miniștrilor Apărării, afirmând că NATO se va adapta noilor realități și își va reconfigura apărarea colectivă.

“Tocmai am încheiat o reuniune extraordinară a miniștrilor Apărării din statele membre NATO care s-a axat pe consecințele invaziei Rusiei în Ucraina. Am abordat susținerea noastră pentru Ucraina și costurile severe pe care le impunem Rusiei. De asemenea, am discutat despre activitățile NATO în sensul consolidării apărării, atât acum, cât și în anii care urmează”, a afirmat Jens Stoltenberg, în conferința de presă organizată la sediul NATO.

“Am onorat curajul poporului ucrainean și a forțelor armate ucrainene. Statele NATO și cele partenere au susținut Ucraina de mulți ani cu echipamente și prin misiuni de instruire militară. Ajutăm Ucraina să își susțină dreptul fundamental la autoapărare, libertatea și democrația printr-un volum semnificativ de echipamente militare esențiale. Astăzi, miniștrii Apărării au stabilit să continue să ofere susținere semnificativă Ucrainei, inclusiv cu echipamente militare, susținere financiară și asistență umanitară”, a adăugat Jens Stoltenberg, conform MEDIAFAX.

Secretarul general NATO i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să oprească “imediat” războiul din Ucraina. “Trebuie să retragă forțele militare, acum, și să se implice în diplomație, printr-o atitudine de bună-credință”, a insistat Stoltenberg.

“Alianța Nord-Atlantică reacționează la actuala criză cu viteză și unitate. Iar săptămâna viitoare, șefii de stat și de guvern din țările aliate se vor întâlni într-un summit extraordinar al NATO. Vom aborda atât reacția noastră imediată, cât și schimbările pe care trebuie să le efectuăm pentru securitatea noastră pe termen lung. Moscova nu trebuie să aibă niciun dubiu: NATO nu va tolera niciun atac asupra suveranității sau integrității teritoriale a statelor membre”, a continuat Jens Stoltenberg.

“Ne confruntăm cu o nouă realitate în materie de securitate. De aceea, trebuie să reconfigurăm apărarea colectivă și capabilitățile pentru descurajare militară pe termen lung”, a subliniat Stoltenberg.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună