Nu știu dacă cei care sunt acum la putere – Iohannis, Ciucă, Ciolacu, etc. realizează situația critică în care a intrat lumea occidentală și ce impact are asupra României. Sper să nu ia exemplul lui Băsescu, Tăriceanu și Boc de acum un deceniu

În toamna lui 2008, când piețele financiare mondiale se confruntau cu criza subprime – creditele imobiliare fără garanții luate de cei care nu puteau să le plătească și cu falimentul băncii americane Lehman Brothers (celebra afirmație „too big to fail” spulberându-se într-o noapte), la București, când economia duduia – creșterea economică era de 8% iar bugetul trăia din banii luați din vânzarea BCR către Erste – 2 miliarde de euro, premierul Tăriceanu, președintele Băsescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se întrebau public de ce lumea este neliniștită, pentru că noi nu aveam nicio treabă cu criza subprime și nu aveam de ce să fim afectați.

Isărescu știa foarte bine ce se întâmpla pentru că vedea, de la o oră la alta, cum dispar liniile de finanțare externe pe care se baza sistemul bancar și toată România.

Economia și băncile depindeau în proporție de 70% de euro și alte valute, iar acoperirea deficitului de cont curent, care ajungea la 15% din PIB, dispăruse peste noapte. În aceste condiții, de unde să faci rost de linii de finanțare externă?

Noroc că au existat FMI și marii creditori instituționali – Banca Mondială, Comisia Europeană, care au dat României 20 de miliarde de euro pentru a preveni intrarea sistemului bancar în colaps, stoparea creșterii cursului valutar (sper că vă amintiți că cursul trebuia să sară la 5 lei pentru 1 euro) și menținerea economiei ca suprafață după căderea din 2009. În numai un an, de la o creștere economică de 8%, economia s-a prăbușit la -7%, adică un minus total de 15%, mai rău ca într-un război.

Nu știu dacă cei care sunt acum la putere – Iohannis, Ciucă, Ciolacu, etc. realizează situația în care a intrat lumea occidentală și ce impact are asupra României.

Criza gazului, prin stoparea livrărilor în Europa de către Putin și explozia prețurilor, este considerată noul Lehman Brothers, dar sunt câteva diferențe majore: dacă atunci marile bănci centrale au dat drumul la tiparnița de bani ca să nu se prăbușească piețele financiare, au scăzut dobânzile la 0 și au mărit deficitele bugetare, acum situația este total diferită: de frica inflației care a scăpat de sub control, băncile centrale trebuie să majoreze dobânzile și să scoată bani din piață, ceea ce modifică toate fluxurile financiare.

Mai mult decât atât, creșterea inflației care reduce puterea de cumpărare, și majorarea dobânzilor, va duce în final la intrarea economiei americane în recesiune, ceea ce va avea un impact global, care se va resimți inclusiv în România.

Unul dintre cei mai cunoscuți economiști americani, Lawrence Summers, spune că, pentru a reduce inflația din America, care acum a ajuns la 8,6%, șomajul trebuie să crească la peste 5% (acum este 3%), iar economia trebuie să fie în recesiune mai mulți ani. Afirmația lui a îngălbenit ecranul de la Bloomberg.

La București toată lumea – guvernul, Iohannis și noi – trăim din:

• Creșterea economică de 6% din T1, total neașteptată,

• Din plafonările prețurilor la gaze și energie electrică, care ne vor costa, pentru că sunt plătite din banii noștri din buget, 4 miliarde de euro în numai un an. Atenție că Guvernul nu prea plătește acești bani furnizorilor pentru că nu-i are, iar deficitul bugetar, așa cum este raportat, este denaturat pentru că, în realitate, este mult mai mare. De fapt guvernul trăiește din banii furnizorilor.

• Din dobânda de referință a BNR, care este de numai 3,75%, mult prea mică față de inflația de 15%. Apropo de inflație, în realitate ea este de peste 20%, dacă nu chiar 25, datorită plafonării prețurilor la energie și gaze și ținerii cursului valutar leu-euro sub control.

• Din IRCC-ul de 1,85%, care va deveni 2,65% de la 1 iulie, față de un ROBOR de 6,18% și dobânzile pe care trebuie să le plătească băncile ca să facă acum rost de lichidități de peste 9%. Acest IRCC, care se calculează cu 6 luni întârziere, amână plata ratelor pentru creditele imobiliare și de consum la dobânzile din piață.

• Din dobânzile de 9% pe care trebuie să le plătească Ministerul Finanțelor pentru finanțarea unui deficit în creștere. La o creștere economică de 4-5%, cât va fi în acest an, Ministerul Finanțelor trebuie să se împrumute la o dobândă dublă, ceea ce înseamnă că datoria publică va deveni și mai mare.

• Din stabilitatea cursului valutar – Banca Națională ar trebui să spună cât costă acest lucru și ce balet face pentru a nu scăpa lucrurile de sub control.

• Din programele de garanții guvernamentale – de exemplu IMM Invest, care au permis băncilor să susțină creditarea în condiții de fluctuații ale economiei. Dacă nu ar fi fost IMM Invest, băncile nu ar fi dat niciun credit, cu impact direct asupra companiilor și economiei.

• Din banii strânși de populație în anii anteriori, care acum sunt pur și simplu aruncați în consum.

• Din banii din crypto: unii au reușit să-și cash-uiască din dețineri, ceea ce le permite să trăiască și să facă niște cheltuieli și investiții pe care, în condiții normale, nu le-ar fi făcut. Dar, atenție, că piața crypto s-a prăbușit și lasă urme adânci.

Criza încă nu se vede pentru că lumea este într-o stare de euforie de consum și mai are bani. Salariile nu s-au tăiat, companiile încă nu au operat reduceri de joburi, încă cererea de angajați este mai mare decât oferta, creșterea dobânzilor la lei încă nu se vede, iar stabilitatea cursului valutar leu-euro induce o liniște în piață.

Dar vine toamna, și, mai ales iarna, iar Putin se va uita cum Europa tremură de frig și așteaptă ca lumea occidentală să se revolte împotriva propriilor conducători. Germania face de zor planuri de raționalizare a consumului de gaze (depozitele sunt umplute în proporție de numai 55% iar rușii au tăiat deja gazele).

Prețurile la gaze și energie lovesc companiile în plin – în România, Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte, a anunțat că sistează producția a doua oară pentru că noile prețuri la gaze sunt prea mari.

Deja G7, grupul țărilor occidentale cele mai industrializate, discută plafonarea generală a prețurilor la gaze și energie. Dar să vedem de unde vor face rost de gaze.

Băncile centrale cresc dobânzile în forță – SUA va ajunge la o dobândă de 3% la finalul anului, Banca Centrală va ajunge la 1%, iar Polonia are deja 6%.

La București analiștii cred că BNR va ajunge cu dobânda de referință la 7%.

Problema este că banii pleacă din țările emergente către piețele occidentale pentru că sunt mai la adăpost, ceea ce va însemna că o piață ca România, la graniță cu războiul, nu prea va mai avea surse de finanțare externă, iar investitorii vor solicita dobânzi și mai mari pentru a împrumuta statul și chiar băncile locale.

Gândiți-vă că BCR și Raiffeisen au fost nevoite să plătească dobânzi de 8-9% pentru a vinde obligațiuni în piață. În aceste condiții, cât va ajunge dobânda la credite?

Bugetul și deficitul bugetar sunt într-o situație critică pentru că au nevoie de bani, de tot mai mulți bani. Băncile locale sunt într-o situație extrem de tensionată pentru că sunt cu expunerea la maxim pe titlurile de stat românești (cea mai ridicată expunere din Europa) și, dacă ar mai vrea să cumpere, ar trebui să vândă în pierdere titlurile pe care le dețin, ceea ce ar însemna în final pierderi de capital.

Ca să nu marcheze pierderi, multe bănci țin titlurile de stat până la scadență, ceea ce oricum le aduce pierderi, pentru că dobânda este de 1-2%, iar în piață dobânzile sunt de 9%.

Isărescu le-a transmis băncilor, direct și indirect, că trebuie să majoreze dobânzile la depozitele în lei ca să țină banii în bănci, iar pe cei care sunt la saltea și în euro să-i readucă în bănci, astfel încât bancherii să aibă sursă de finanțare în condițiile în care banii devin din ce în ce mai puțini. În același timp băncile trebuie să mai reducă motoarele creditării pentru a nu crea și mai multă inflație și pentru a nu-și lua riscuri suplimentare având în vedere că situația economică nu este atât de roz.

Ministerul Finanțelor, Guvernul și, nu în ultimul rând România, nu prea au resurse de finanțare a bugetului și a economiei, în afara celebrului PNRR. Și nu cred că Iohannis & Comp. – guvernul PSD-PNL este creația lui – realizează acest lucru.

De fapt nimeni nu realizează că Ministerul Finanțelor se împrumută cu 9% și ce înseamnă acest lucru. Banii din PNRR stau degeaba, nici măcar rata de 3,8 miliarde de euro trasă de Guvern și aflată la BNR, nu a putut fi cheltuită pentru că nu sunt îndeplinite condițiile. Acest PNRR este al nimănui, nimeni nu este responsabil de el, nici nu știi către cine să te îndrepți ca să vezi care sunt condițiile, cine trebuie să le îndeplinească și în cât timp.

Iohannis, între două deplasări externe, mai convoacă o ședință pentru a vdea ce mai face PNRR-ul, dar apoi rezultatul este 0.

În condițiile în care banii pleacă din piețele emergente ca în 2008, în afara PNRR, care de fapt este un împrumut de la FMI, nu avem nicio altă resursă de finanțare a bugetului, a statului și a economiei.

Nicio companie nu-și va finanța investițiile cu o dobândă de 15% la lei.

Acum un deceniu, aflat în campania electorală, Băsescu și guvernul Boc nu au pregătit economia, ceea ce a dus la prăbușirea din 2009, la tăierile de salarii din 2010 și la creșterea TVA de la 19% la 24%.

Acum se poate spune, filosofic, că inflația taie salariile în valoare reală, deci nu ar mai fi nevoie de alte măsuri.

Ciucă, Cîțu și Ciolacu se războiesc pe Facebook în privința sistemului de taxe și impozite, bulversând și mai mult companiile care nu știu pe ce să se bazeze.

Pentru a nu ajunge ca în 2009, pentru a avea o aterizare lină și a nu ne izbi de un zid, guvernul, dar și companiile, trebuie să se pregătească.

În afara banilor din PNRR și fondurile europene nu există altă sursă de finanțare pentru economie. Deja firmele reduc investițiile uitându-se către Palatul Victoria și Palatul Cotroceni pentru a vedea ce vine de acolo.

Scăderea economică o vom avea, dar contează cât de mare sau de mică va fi. La fel cum contează costul de finanțare a economiei și a investițiilor și dobânzile pe care le plătesc persoanele fizice la credite.

În timp ce americanii intră în recesiune, la noi toată lumea s-a dus în vacanță, iar guvernul a uitat de PNRR pentru că nu are cu cine să vorbească. Sper că la întoarcere aterizarea să fie lină, iar piloții să nu ajungă să se catapulteze.