Steve Jobs a avut dreptate: de ce vor dispărea sute de milioane de locuri de muncă

Mass-media ne oferă zilnic o porție de date economice, iar termeni precum PIB, rata inflației sau dobânda de referință ne sunt familiari, deși nu întotdeauna știm ce înseamnă. De cele mai multe ori aceste date economice se referă la prezent și la trecut. Iar când economiștii încearcă să privească spre viitor, o fac tot pe termen scurt și s-ar părea că se limitează la interpolarea tendințelor actuale. Foarte rar se aduc în discuție noile tehnologii, dintre care unele pot schimba semnificativ peisajul economic al viitorului.

Luna trecută, cercetătorii de la McKinsey Global Institute au dat publicității un raport în care încearcă să estimeze potențialul disruptiv al unor noi tehnologii și impactul lor economic estimat în dolari, termenul de referință fiind anul 2025. Au fost luate în considerare doar tehnologiile care deja există și care au potențialul să-și extindă efectele asupra întregii economii, excluzând astfel atât tehnologiile ce ar putea să apară până în 2025 (de exemplu computere cuantice), cât pe cele cu impact de nișă (de pildă turismul spațial). Este interesant de notat că atenția acordată de presă unor tehnologii nu prea se corelează cu impactul economic calculat. De exemplu, se vorbește mult despre energia regenerabilă, dar impactul estimat este mult mai mic decât al noilor tehnologii din genetică.

Ideea de bază este că tehnologiile din zona informatică sunt cele cu cel mai mare potențial disruptiv, iar pe primele poziții sunt internetul mobil, automatizarea muncii cu informațiile, „Internetul lucrurilor” și cloud computing. Dacă adăugăm și robotica avansată, avem o paletă de tehnologii care în scenariul pesimist ar urma să aibă în 2025 un impact cumulat de 15 trilioane de dolari asupra economiei globale. Acest „impact„ nu se referă la veniturile directe, ci mai degrabă la câștigurile obținute prin creșterea de productivitate sau economii în alte sectoare.

De exemplu, automatizarea muncii cu informația, prin adoptarea pe scară largă a unor programe bazate pe inteligență artificială care să poată obține răspunsuri la întrebări imprecise prin analizarea unor seturi de date nestructurate. Creșterea productivității în munca de birou ar fi semnificativă în administrație și companii din toate domeniile. Cum „lucrătorii cu informația„ reprezintă 9% din totalul forței de muncă (la nivel global) și însumează 27% din totalul cheltuielilor cu forța de muncă, aceste sisteme automate ar putea înlocui 110-140 de milioane de lucrători, iar economiile obținute astfel ar putea  însemna între 5,2 și 6,7 trilioane de dolari în 2025, fără a lua în seamă efectele colaterale pe care creșterea calității ar avea-o în economie și societate.

Cel mai interesant caz este cel al internetului mobil, al cărui impact economic este estimat la un minim de 3,7 și un maxim de 10,8 (vorbim în trilioane de dolari la nivelul anului 2025). Sigur că e un câștig că pot să văd în orice moment ce-au mai postat pe Facebook prietenii mei, dar dacă ne limităm la acest nivel pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

Un exemplu simplu îl reprezintă sistemele de plăți, care în mod evident se îndreaptă spre tehnologiile internetului mobil și deja plățile cu telefonul mobil sunt realitate curentă în multe țări. Însă adoptarea pe scară largă (adică peste 80% în țările dezvoltate și peste 65% în celelalte) a acestei tehnologii ar aduce un spor de productivitate de circa 50% în procesarea tranzacțiilor, care s-ar traduce în peste 200 de miliarde de dolari anual.

Și mai semnificativ este impactul în domeniul sănătății, unde se pot obține reduceri de costuri de până la 20% pentru tratamentul bolilor cronice prin monitorizarea la distanță a stării pacientului. La modul optimist, reducerea costurilor se poate evalua la peste 2 trilioane de dolari (varianta pesimistă ar fi un trilion), cu observația că nu se calculează câștigul colateral rezultat din posibilitatea bolnavului de a munci în loc să meargă la controale și investigații medicale – de altfel videoconferința cu medicul deja se practică.
Poate că cifrele sunt grosiere. Dar direcția este clară și de ea ar trebui să țină seamă cei care gândesc politicile pe termen lung. Chiar și în România.