Ștefan, ca unitate de măsură

Nu există ilustrație, grafic, infografic sau orice altă reprezentare mai puternică a timpului scurs de la prăbușirea Lehman Brothers și declanșarea crizei până în prezent decât fotografia lui Ștefan, copilul care merge în acest an la școală și care s-a născut în fatidicul an 2008. Simplu spus, este un copil al crizei, care a trăit până acum numai într-o economie nesigură.

Sigur, Ștefan nu simte asta și nu a simțit asta, pentru că are părinți tineri, care muncesc din greu și care l-au ferit de neajunsuri; a venit la ședința foto vesel, cu tableta într-o mână și cu ariciul Sonic, erou de jocuri electronice, în cealaltă. Dar lumea sa, în care va învăța și se va maturiza, va fi marcată de criză de la moduri subtile, asemănătoare bătăii de aripi a fluturelui care se transformă în altă parte a lumii în uragan, până la direct și nemijlocit – gândiți-vă la starea învățământului, la rezultatele de la bacalaureat, la modul în care aleg politicienii să traseze viitorul acestei nații.

Iar Ștefan este cea mai bună unitate de măsură pentru asta; sau, dacă vreți, luați propriii dumneavoastră copii sau nepoți, sau orice puști de pe stradă, și măsurați, prin el, consecințele acțiunilor la care ați participat, pentru care ați votat sau pe care le-ați aprobat. Nu sunt importante aici numerele, faptul că avem creștere economică și PIB și exporturi, aici vorbim de viața oamenilor, de case, căldură, mâncare, distracție, closete și canalizare la țară, drumuri asfaltate și vacanțe.

Știu că mulți dintre cititorii Business Magazin au salarii peste medie și pot privi oarecum sceptic întrebările mele mai mult sau mai puțin retorice; i-aș ruga să privească dincolo de hotarele cartierului rezidențial în care locuiesc sau de zidurile mallului în care își fac cumpărăturile, la orășelele foste monoindustriale, acum zeroindustriale, care se sting încet, la câmpurile nelucrate și la diriguitorii acestora.

De mai bine de două decenii România pierde câte un cetățean la fiecare patru minute; mulți dintre ei muncitori calificați, medici, ingineri, artiști, oameni în putere; au fost pur și simplu alungați din țară, pentru că nimeni nu s-a gândit la dezvoltare pe termen lung și la crearea de locuri de muncă.

Să încercăm să ne imaginăm cum va arăta România lui Ștefan în 2032, când prima mare cohortă de decreței va ieși la pensie, cum va fi piața muncii și cum va evolua bugetul asigurărilor sociale de stat. Să încercăm să ne imaginăm ce vom ști să producem, și unde, în ce companii sau întreprinderi, într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. Pentru fiecare tânăr olimpic, cu rezultate bune la învățătură, și pentru fiecare programator talentat pentru care companiile se bat astăzi sunt zeci de tineri fără șanse, fără școală, fără bacalaureat, fără viitor – ce vor face ei peste numai câțiva ani? The World Literacy Foundation estimează că neștiința de carte costă o națiune cam 2% din PIB în fiecare an, ia în calcul cineva formula aceasta?

Săptămâna trecută am citit o știre pur și simplu uluitoare: comuniștii au avut rezultate mai bune în privința inovației decât capitaliștii de după Revoluție, numărul brevetelor acordate în 2014 în România fiind mai mic chiar decât cel din 1920. Hai să repetăm asta: numărul brevetelor acordate în 2014 în România este mai mic chiar decât cel din 1920.

Spune asta un studiu realizat de KeysFin pe baza datelor privind inventica și protecția proprietății intelectuale. În ultimii 25 de ani de comunism (1965-1989), la OSIM s-au înregistrat 94.481 de cereri de brevete de invenție și 59.443 de brevete acordate. În cei 25 de ani de după Revoluție, numărul cererilor a fost de numai 39.558, iar OSIM a acordat doar 26.425 de brevete de invenție.

În 1990 erau înregistrate 3.081 cereri de brevete de invenție și erau aprobate 1.428, un deceniu mai târziu numărul acestora scădea la o treime, iar în 2014 abia dacă depășea 1.000 de cereri și puțin peste 300 de brevete acordate. Specialiștii spun că avem de-a face cu o migrare a activității creative în afara României, cu faptul că rezultatele inovative ale românilor sunt transferate companiilor străine, care aleg să își protejeze invențiile la ele acasă. „Ne bazăm, în prezent, mai mult pe realizările personale decât pe cele ale unor structuri organizate, cum erau pe vremuri institutele de cercetare. (…) Cultura de business la români este în continuare deficitară.

N-am înțeles încă faptul că, pentru o afacere de succes, este nevoie să oferi tot timpul ceva nou, ceva tentant pentru clienți, și să știi să îți protejezi inovația. Așa se explică și faptul că în România există cele mai multe firme în insolvență și faliment din regiune și că businessul cu pedigriu românesc întârzie să își asume un rol relevant în exporturi. Oferim în continuare mai multă materie primă și prea puține produse finite, capabile să asigure o dezvoltare pe diagonală a economiei“, afirmă experții de la KeysFin.
Priviți-l în ochi pe Ștefan și explicați-i, peste 20 de ani, asta.

Ilustrez cu „Marionete“ al lui John Singer Sargent.