Statistici BNR: Cum au evoluat liniile de finanțare acordate de acționarii străini băncilor deținute în România în ultimul deceniu: finanțările au scăzut sub 4 mld. euro

♦ Reducerea liniilor de finanțare externe nu a fost de natură să provoace probleme de lichiditate ca urmare a caracterului progresiv al ajustării și a înlocuirii în totalitate a acestor surse cu depozite provenind din sectorul privat, în special de la populație, în viziunea BNR.

Finanțările acordate de băncile-mamă instituțiilor de credit de pe piața locală s-au diminuat semnificativ coborând până la 3,9 mld. euro în septembrie 2019, iar totalul finanțării a atins 8 mld. euro, față de un maxim istoric de 26 mld. euro la sfârșitul anului 2008, potrivit datelor BNR.

„Evoluția structurii de finanțare a sectorului bancar a cunoscut unele ajustări graduale în ultimii ani, cea mai importantă fiind scăderea importanței pasivelor externe, fapt ce a contribuit la reducerea costurilor băncilor. Finanțarea de la băncile-mamă s-a diminuat la 3,9 mld. euro, iar totalul finanțării a atins 8 mld. euro în luna septembrie 2019, față de un maxim istoric de circa 26 mld. euro la finalul anului 2008“, se arată în cea mai recentă ediție a Raportului asupra stabilității financiare realizat de banca centrală.

Reducerea liniilor de finanțare externe nu a fost de natură să provoace probleme de lichiditate ca urmare a caracterului progresiv al ajustării și a înlocuirii în totalitate a acestor surse cu depozite provenind din sectorul privat, în special de la populație, în viziunea BNR.

La începutul anilor 2000, fluxurile externe de capital pentru băncile locale oscilau în jurul a 1-2 mld. euro, iar până în 2008 s-au majorat de mai mult de zece ori, depășind pragul de 20 mld. euro. Pe baza resurselor externe, băncile au intensificat creditarea începând din 2004, astfel că împrumuturile pentru populație și companii s-au majorat până în 2008 la circa 50 mld. euro, iar în prezent împrumuturile totale oscilează în jurul a 56 mld. euro.

Băncile străine și-au păstrat relativ constante liniile de finanțare acordate filialelor din România până la începutul anului 2012, după expirarea acordului Vienna Initiative privind menținerea expunerilor principalelor grupuri bancare prezente pe piața locală. Procesul de dezintermediere din partea băncilor-mamă a fost relativ ordonat, însă în ultimii ani a accelerat ritmul de scădere al expunerii băncilor-mamă, astfel că resursele externe s-au ajustat.

Pasivele externe totale ale băncilor, care includ finanțările de la băncile-mamă, s-au diminuat în ultimii ani. De exemplu, în martie 2009, pasivele externe ale băncilor ajungeau la circa 24,5 mld. euro, din care mai mult de 80% erau finanțări de la băncile-mamă, respectiv 20,5 mld. euro. Iar în ultimii ani pasivele externe totale au coborât sub 10 mld. euro, finanțările de la băncile-mamă reprezentând mai puțin de 50%, conform statisticilor BNR.

Banca centrală a remarcat o modificare a pasivului bilanțier agregat, cu o întărire a finanțării bazate pe capital și depozite atrase de pe piața locală, în detrimentul finanțării atrase de la băncile-mamă.

Deși dezirabilă din perspectiva riscului de lichiditate, această evoluție trebuie dublată de o întărire a elementelor eligibile pentru conversia în capital, în eventualitatea unor evoluții nefavorabile ale capitalului unor instituții de credit.

Procesul de dezintermediere a forțat băncile să atragă mai multe resurse locale, depozitele de la clientelă majorându-se de la un an la altul. Practic, retragerea resurselor străine din bănci din ultimii ani a fost compensată de creșterea substanțială a economisirii interne.

În ultimii ani, depozitele atrase de bănci de pe plan local au reușit să depășească volumul creditelor acordate, ceea ce a diminuat dependența instituțiilor de credit de finanțarea externă de la băncile-mamă.

Dacă în anii 2000-2003 depozitele atrase de la clienții rezidenți erau cuprinse între 7 și 10 mld. euro, până în 2008 s-au majorat la 38 mld. euro, pentru ca în 2018 resursele atrase de pe piața locală să ajungă la circa 75 mld. euro.

În primăvara anului 2009, BNR și Fondul Monetar Internațional, alături de BERD, BEI, Comisia Europeană au negociat angajamentul supranumit „Inițiativa de la Viena“ cu nouă grupuri financiare străine, care aveau atunci o prezență semnificativă pe plan local, privind menținerea expunerii pe România. Prin acest acord grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin – Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank International și Piraeus Bank – se angajaseră să mențină nivelul expunerii pe piața românească la nivelul din martie 2009 și al ratei de solvabilitate a sucursalelor peste 10%. Cu toate că primul acord de la Viena a fost de tipul „gentlemen“s agreement“, România și alte țări din zonă au rămas protejate de riscul unor retrageri masive de capital. Acordul a expirat în primăvara lui 2011, însă nu a produs niciun șoc imediat la nivelul expunerilor, ci traptat din a doua jumătate a lui 2011 conturându-se din ce în ce mai vizibil faimosul Ñdeleveraging“.

Diminuarea finanțărilor străinilor de pe piața din România poate fi pusă și pe seama faptului că volatilitatea de pe unele piețe din Europa a determinat unele grupuri bancare străine să retragă bani și să îi repatrieze în țările de origine.

Băncile străine confruntate cu probleme de lichiditate pe piețele de origine au încercat să determine filialele din România să se bazeze mai mult pe depozitele atrase de la clienții locali, în special de la populație.

Evoluția datoriei externe a băncilor este legată și de evoluția creditării în România. Băncile străine, confruntate cu reglementări mai stricte privind lichiditatea și capitalul pe piețele de origine, au preferat să-și retragă liniile de finanțare, mai ales că până în ultimii ani băncile locale s-au plâns de lipsa cererii de credite în valută.

În ultimii ani, creditarea în valută a fost pe un trend descendent, în condițiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienții potențiali au preferat să nu își mai asume riscul valutar. În condițiile în care nu au găsit cerere solvabilă, instituțiile de credit au avut posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă. Și BNR a aplicat măsuri prudențiale pentru limitarea riscurilor asociate creditelor în valută acordate debitorilor neacoperiți la riscul valutar.

În ultimii ani, depozitele atrase de bănci de pe plan local au reușit să depășească volumul creditelor acordate, ceea ce a diminuat dependența instituțiilor de credit de finanțarea externă de la băncile-mamă. Dacă în anii 2000-2003 depozitele atrase de la clienții de pe piața românească erau cuprinse între 7 și 10 mld. euro, până în 2008 s-au majorat la 38 mld. euro, pentru ca în 2018 resursele atrase de pe piața locală să ajungă la circa 75 mld. euro.