Statele Unite au început testarea clinică a unui vaccin experimental canadian împotriva Ebola
Institutul american pentru Sănătate (NIH) a anunțat, miercuri, că a început testarea clinică a unui vaccin experimental canadian împotriva virusului Ebola.
Vaccinul “VSV-ZEBOV” este cel de-al doilea care face obiectul unor teste clinice în Statele Unite.
“Este urgent să avem un vaccin pentru protecția oamenilor împotriva infectării cu virusul Ebola”, a subliniat directorul Institutului american pentru alergii și boli infecțioase (NIAID), Anthony Fauci. “NIH salută colaborarea cu Departamentul Apărării în vederea desfășurării unor teste clinice pentru un alt vaccin împotriva Ebola. Este încurajator”, a adăugat el, într-un comunicat.
La începutul lunii septembrie, NIH a început testarea clinică, cu un grup de 20 de voluntari, a unui vaccin dezvoltat în colaborare de NIAID și laboratorul britanic GlaxoSmithKline (GSK). Primele rezultate cu privire la eficiența vaccinului vor fi anunțate până la sfârșitul anului.
La rândul său, Institutul american de cercetare al armatei Walter Reed (WRAIR) va desfășura un test clinic cu o singură doză din vaccinul experimental canadian. Vaccinul a fost dezvoltat de cercetătorii de la Agenția de Sănătate publică din Canada și Laboratorul Național de microbiologie și a fost brevetat de compania americană NewLink Genetics Corp, cu sediul în Ames, în statul Iowa. Primele rezultate ale testelor clinice ale vaccinului canadian urmează, de asemenea, să fie disponibile până la sfârșitul anului.
De asemenea, Canada a expediat luni un prim lot de doze ale vaccinului experimental anti-Ebola către spitalele din Geneva, unde urmează să fie testat pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS).