Stahanovism cultural și marketing

Dacă o să căutați pe YouTube OK Go „I Won’t Let You Down“ o să dați de un cântecel pe care la vremea lui l-am dat pe site, în care muzicienii foloseau un dispozitiv funny creat de Honda, Uni-Cub pe numele lui, un vehicul cu o singură roată creat pentru deplasările prin spațiile comerciale de mari dimensiuni. OK Go l-au folosit pentru a crea o întreagă coregrafie care mi-a amintit de musicalurile anilor ’40, somptuoase și pline de energie, cu mulți dansatori, în care corpul uman devenea elementul unor construcții masive.

A fost un succes conform normelor actuale, clipul are 20 de milioane de vizualizări; acum, formația a revenit și promovează, la fel de ingenios vizual, cel mai mare lanț de mobilier ieftin din China, Red Star Macalline. Cele două clipuri nu sunt niște accidente, pentru că „Needing/Getting“, un cântec lansat în isteria Super Bowl în urmă cu trei ani, era un parteneriat cu Chevrolet. Repet, oamenii sunt extraordinar de ingenioși, cu idei și fac niște lucruri deosebite din punct de vedere vizual.

OK Go sunt un bun exemplu de extensie a marketingului, așa cum îl gândește societatea modernă postcriză: și Honda, și Chevro-let, și Red Star au ajuns probabil la concluzia că în locul unei campanii de multe milioane, este mai folositor un plasament de puține milioane, dar cu efect maxim, artiștii folosiți eliminând și pericolul respingerii reclamei directe. Ba chiar și aerul vag de mecenat artistic pe care și-l permit îi înnobilează.

Pe scurt, bătălia mare care se dă acum este de înglobare în marketing a conținutului de calitate, muzical, scriitoricesc, cine-matografic sau de oricare va fi fiind el. Nu este un fenomen nou, în fond Microsoft lansa Windows 95 cu Rolling Stones, Apple are un parteneriat substanțial cu U2, eroii virili din filme folosesc de când lumea doar anumite mărci, iar vedetele promovează produse de când a apărut star-systemul. Dar ceea ce în trecut era noutate nu mai reprezintă mare lucru în ziua de astăzi, și vă dau exemplu modul în care userii au reacționat la distribuirea gratuită a celui mai recent album U2 și la faptul că Apple a trebuit să pună rapid la dispoziția acestora o aplicație specială care elimina albumul din playlist.

Trăim vremuri de stahanovism cultural: multă-multă muzică, multe-multe clipuri, mult-mult conținut video, multe-multe filme, o inflație de vedete și în general o avalanșă de orice. Cărțile, ca să ofer un exemplu inedit, și-au dublat aproape numărul mediu de pagini în 110 de ani – de la 219 pagini în medie în 1904 la 468 de pagini în 2013, pe o tendință de creștere permanentă. Vorbesc despre literatura universală și nu despre cea din România, despre care nu am date, și cred că avem de-a face cu un mod rudimentar de a impune citito-rului ideea de „literatură mare“ din partea editurilor, un mod de a fetișiza dimensiunea și în cultura scrisă.

La nivel fundamental chestiunea cu mult-mult-mult, plus folosirea fără rețetă a unui indicator extrem de periculos, aprobarea mulțimii și doar a mulțimii, nu poate decât să creeze confuzie, iar recenta nebunie „50 de umbre ale lui Grey“ este cel mai bun exemplu. Dacă peste toate cele mai adăugăm și marketing neinspirat dozat, distribuit nu cu pipeta ci cu betoniera, rezultă omul nou, căruia i se pare că face parte din Alianța Rebelilor, dar care s-a dat deja cu Imperiul. OK, go, zic cu un zâmbet.

Pictura Carolinei Iacob, o contrapunere binevenită la subiectul de astăzi.