Cine spune că gazul din Marea Neagră este suficient și poate fi exportat nu ia în calcul: consumul de gaze trebuie să se dubleze dacă vrem un PIB dublu în 2025, iar pentru siguranța energetică a generațiilor viitoare trebuie redus consumul din exploatările terestre pe măsură ce apare gazul din Neptun Deep, iar acestea, lăsate ca rezervă pentru viitor

Poate o parte dintre cititori au avut impresia că Ziarul Financiar a insistat prea mult pe subiectul contractării surpriză de către OMV Petrom a 1,4 miliarde de metri cubi din gazul care va fi scos din Marea Neagră către firma germană Uniper, însă în joc nu sunt atât cantitatea, cât semnificația acestui contract și modul în care a ajuns în mass-media informația despre acesta.

OMV Petrom și Romgaz vor urma să exploateze în mod egal zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră evaluat inițial, la începerea proiectului acum 15 ani, la un volum de 40-80 miliarde de metri cubi, iar după cele mai recente date la 150-200 de miliarde de metri cubi.

Știrea despre contractul dintre OMV Petrom și Uniper a apărut pe surse la începutul acestui an la agenția de presă Reuters. Știrea a creat emoție pentru că unul dintre punctele cheie ale negocierii dintre statul român și OMV Petrom, mai ales înainte ca Romgaz să ia locul americanilor de la Exxon în proiect contra  unui miliard de dolari, a fost ca gazele exploatate în Marea Neagră să meargă și să fie folosite în România. Iar informația că, aparent fără știrea statului român, OMV Petrom a bătut deja palma cu germanii pentru o parte din gazul din Marea Neagră a inflamat spiritele. Cei care au aruncat cu apă rece peste flamă au venit și au spus: România consumă doar 10 miliarde de metri cubi pe an, 90% din producție locală, va fi suficient gaz pentru România și va mai rămâne și pentru export.

Dar cine susține acest punct de vedere nu ia în calcul două lucruri.

Întâi – că România are o rețea subdezvoltată de gaze și deci un consum mult sub potențialul său economic, la jumătate față de Ungaria și la 10% față de Germania. Ungaria, la o populație și suprafață la jumătate față de România, are 100.000 de kilometri de conducte de gaz (de transport și de distribuție), pe când România este doar la 50.000 de kilometri, iar Germania la 500.000 de kilometri. Relația între consumul de energie, inclusiv de gaz, și PIB/capita nu trebuie să o mai demonstreze nimeni. Și nici relația între consumul de gaze și confortul din locuințe. Ungaria are 98% din locuințe conectate la gaz deși nu are zăcămintele României de gaz, iar o altă țară din regiune care a dat de gaz mult în Marea Neagră, Turcia, și-a propus ca în cinci ani toate locuințele să fie dotate cu gaz metan. În România, 3 milioane de locuințe din mediul rural încă se încălzesc cu lemne și ar fi culmea ca gazul din Marea Neagră să fie exportat prin conducta Tuzla-Podișor-Nădlac pe sub casele oamenilor care nu au acces la rețeaua de gaze.

Deci consumul de gaze al populației se va dubla sau chiar tripla în următorii zece ani având în vedere dezvoltarea rețelei de transport pe care o are în derulare Transgaz, precum și a rețelelor de distribuție. Mai mult, va fi nevoie de gaz suplimentar pentru producția de energie electrică în centrala de la Iernut a Romgaz, în alte centrale electrice pe bază de gaz, precum și în industria mare sau în industria agro-alimentară. Gazul e materia principală pentru producția de îngrășăminte, unde România are un deficit anual de 3 miliarde de euro, iar pentru industria alimentară este esențial – nu poți faci o brutărie fără gaz. Deci dacă România vrea să-și dubleze PIB-ul în următorii zece ani, va consuma cel puțin dublu gaz, adică 20 de miliarde de metri cubi pe an.

Dar al doilea motiv pentru care gazele din Marea Neagră sunt necesare în România  este și mai important. Având în vedere situația conflictului din nord-est, este clar că gazele nu mai sunt un produs pur și simplu economic precum pantofii pe care poți să îi aduci de oriunde din lume, ci sunt și un produs politic. Deci accesul la gaz “corect politic” va fi neprețuit pentru această regiune și pentru Uniunea Europeană în general în următoarele decade. Lăsând la o parte faptul că cererea de energie crește constant și automat și prețul gazului va crește în viitor, valoarea gazului din Marea Neagră e dată în primul rând de acces, de faptul că poți pur și simplu să îl cumperi, față de gazul din Rusia, pe care Uniunea Europeană nu mai poate să-l cumpere. Deși este la poarta sa, nu are acces la el pentru că este la dușman.

În aceste condiții, care este cea mai bună strategie pentru România ca să mai aibă gaz și generațiile viitoare? Cea mai bună strategie este ca pe măsură ce vine gazul din Marea Neagră, să diminuăm producția on-shore, adică din rezervoarele terestre, a căror licență de exploatare și-o împart în mod egal Romgaz și OMV Petrom.

Va fi înțelept pentru România să înlocuiască gazul onshore cu gazul offshore imediat ce acesta va fi disponibil și să lase gazul terestru generațiilor viitoare. Situația cu gazul din offshore, din ape adânci, este că odată ce ai dat “cep” trebuie să-l consumi, trebuie să-l arzi. De asta și-au și permis acum cinci ani ungurii de la FGSZ, Transgazul unguresc, să ne spună în  derâdere: „Ce-o să faceți cu gazul din Marea Neagră, că nu aveți capacități locale de consum (în industrie sau pentru populație – n. red.)? O să faceți un foc mare și-o să-l ardeți?”. Nu-l ardem, îl consumăm, și dacă nu avem în timp util noi locuințe conectate la gaz și industrie nouă care să-l consume, o să reducem extracția de gaze din zăcămintele terestre sau vom încetini punerea în exploatare a noilor zăcăminte descoperite în anii anteriori, cum este cel de la Caragele din județul Buzău. Deci consumăm din Marea Neagră din 2027 încolo până se termină și nu mai consumăm din rezervoarele terestre ca să avem ce lăsa generațiilor viitoare. Deci în loc să extragem 9-10 mld. mc de pe uscat, extragem doar 5 mld. mc sau mai puțin și restul lăsăm rezerva pentru generațiile viitoare. Și acoperim consumul cu gazul din Marea Neagră, 5-10-15 mld mc pe an sau cât avem nevoie.

Nu avem 2.000 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră ca să fim Norvegia și să punem bani deoparte pentru țară într-un fond de investiții din exportul ca atare al acestui gaz. Nu putem exporta materie primă și să importăm produs finit. Asta nu aduce dezvoltare, ci subdezoltare. Avem nevoie de gazul din Marea Neagră nu atât din punct de vedere comercial, ci avem nevoie de gazul din Marea Neagră pentru siguranța energetică a României. Așa cum se vede după ultimele alegeri din America, ne îndreptăm spre o lume „care pe care”. Mai la vest de noi, Ungaria nu are nicio problemă să își asigure resursele de energie din toate azimuturile. Noi nu trebuie să facem pacte ale lui Faust, cum face Viktor Orban cu Putin pentru că nu are resurse dar are consum, ci doar să ne protejăm într-un mod inteligent resursele locale pentru prosperitatea generațiilor viitoare. Încă o dată, gazul în viitor nu va fi o problemă de preț, ci de acces. Ai acces sau nu ai acces. Noi îl avem sub picioarele noastre.

Toate, dar absolut toate țările din lume își folosesc cu inteligență tot ceea ce dețin și nimeni nu blamează că Norvegia are o companie de stat – Statoil – care se ocupă cu extracția gazului și a petrolului din Marea Nordului sau că Arabia Saudită are Aramco,  gigantul mondial de gaz și petrol, cu o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari. Noi nu suntem o Arabie Saudită a lumii, dar prin gazul din Marea Neagră devenim o Arabie Saudită a Balcanilor și estului Europei. 

Știind ce emoție va suscita apariția informației despre acest contract între OMV Petrom și germani, având în vedere discuțiile anterioare privind necesitatea de a consuma gazul din Marea Neagră în România, nu ar fi fost normal și moral față de această țară ca primul contract semnat să fi fost anunțat cu o entitate locală?

Cine spune că e “business as usual” înseamnă că nu vede ce e zi de zi în această lume. De ce nu poate veni BASF sau un alt gigant german al îngrășămintelor și chimiei să facă un mare combinat în Dobrogea ca să punem valoare adăugată peste acest gaz și să creăm 10.000 de joburi?

Oamenii vor să vadă de la cel mai înalt nivel mesaje și decizii care să arate că liderii acestei țări gândesc cu inteligență și viziune în primul rând pentru România și pentru generațiile viitoare din această țară, pentru că altfel vor fi hrănite alte tipuri de discursuri. Este nevoie de cea mai bună strategie posibilă pentru ca investiția din Marea Neagră să creeze maximum de valoare adăugată pentru România în următoarele decade.