Home Panorama Spirală modernă
Panorama

Spirală modernă

Atunci când aleg o casă sau un penthouse cu cel puțin două niveluri, unii acordă o mare importanță aspectului scărilor, mai nou preferându-se cele în spirală, care însă nu mai păstrează în toate cazurile forma consacrată. Scările moderne în spirală…

Spirală modernă
Spirală modernă · Foto: Business Magazin

Atunci când aleg o casă sau un penthouse cu cel puțin două niveluri, unii acordă o mare importanță aspectului scărilor, mai nou preferându-se cele în spirală, care însă nu mai păstrează în toate cazurile forma consacrată.

Scările moderne în spirală sunt proiectate de firme de arhitectură și pot fi instalate de constructorii casei sau cei care se ocupă de renovarea ei, existând și opțiunea achiziționării unor seturi de componente și asamblarea lor de către proprietarii pricepuți, care trebuie să scoată din buzunar chiar și 150.000 de dolari dacă vor una personalizată special pentru ei, scrie Wall Street Journal.

Un element de noutate la scările în spirală pe care și le doresc proprietarii de locuințe de lux este forma acestora, multe fiind mai degrabă elicoidale decât circulare, cele clasice nedispărând însă. Noul tip de scări, pentru care cererea a crescut ca urmare a pandemiei, când oamenii închiși în case de nevoie au avut mai mult timp să se ocupe de felul în care arată casa lor, are un aspect sculptural, iar la confecționarea lui se folosește lemn, metal, ghips sau chiar beton. Pentru a atrage atenția privitorului este importantă și iluminarea, susțin experții, printre soluții existând luminatoare, corpuri de iluminat suspendate sau lumini integrate în balustrade ori în trepte. Scările moderne în spirală, pe lângă forma elicoidală, pot avea baza mai mare și să se îngusteze spre vârf ori pot să urce în diagonală și nu vertical sau chiar să șerpuiască.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună