Spionul din telefon

Am menționat de multe ori în această pagină chestiuni legate de protejarea intimității utilizatorilor de computere (adică “privacy”) și despre regimul datelor cu caracter personal. Adevărul este că de cele mai multe ori noi, utilizatorii, suntem cei care furnizăm de bună voie informații cu caracter personal. Practic, negociem o doză din intimitatea noastră în schimbul unor avantaje, care de obicei constau într-un serviciu mai personalizat, deci mai comod. Desigur, e și o chestiune de încredere. Dar mai este și o chestiune formală: toate aceste servicii au undeva un document care explicitează politica de securitate privind datele personale. O mică problemă este că aceste politici sunt ample, sunt scrise într-un jargon legal pe care nu prea îl înțelegem, iar ceea ce ar putea fi relevant e ascuns bine pe undeva pe la sfârșit.

Așa că acceptăm totul fără remușcări. La urma urmei, suntem oameni cinstiți, de ce să ne ascundem? Din păcate nu e atât de simplu. Ce s-ar întâmpla dacă vrem să ne angajăm la o companie care are posibilitatea să ne construiască un “portret robot” pe baza analizei tuturor datelor despre noi pe care le poate colecta? Ar putea avea, de exemplu, o listă a tuturor siturilor web vizitate și nu un funcționar le-ar analiza, ci o mașină programată să calculeze un scor. Bineînțeles, legea interzice astfel de practici, dar nu sunt convins că legea se respectă.

Dar ce părere ați avea dacă ați fi urmărit fără nicio “negociere” și fără ca măcar să știți? Vă dau o veste proastă: dacă aveți un smartphone, sunt șanse semnificative ca exact așa să stea lucrurile. Nu de mult, un expert în securitate informatică pe nume Trevor Eckhart a descoperit că în telefonul său HTC Evo rulează un soft care colectează o mulțime de informații și le trimite undeva prin web. Softul respectiv nu este vizibil și nici nu poate fi dezactivat, iar înlăturarea sa este practic imposibilă, deoarece componentele sale sunt plasate chiar în nucleul sistemului de operare Android. Cercetările au relevat apoi că datele colectate sunt trimise către o companie numită Carrier IQ. Dar să nu ne grăbim să acuzăm Google pentru această ticăloșie, pentru că Eckhart a descoperit același soft în iPhone, în Blackberry, în telefoane de la Nokia și chiar în telefoane simple, iar sistemul Android furnizat de Google nu-l conține. Chiar și în lumea Android, acest “rootkit” apare și la alți producători (Samsung este menționat explicit).

Eckhart și-a publicat descoperirea într-un sit de specialitate și în scurt timp a primit o scrisoare de la Carrier IQ, prin care era atenționat să înceteze (“cease and desist letter”), pentru că altfel îi va intenta un proces și va cere despăgubiri de 150.000 de dolari. Sub această amenințare, Eckhart s-a adresat EFF (Electronic Frontier Foundation), care s-a angajat să-i asigure apărarea. În fața forței juridice și a vocii foarte publice a EFF, Carrier IQ a renunțat la amenințări și și-a cerut scuze, dar a negat că softul înregistrează conținut (convorbiri, mesaje, adrese web etc.). Ca răspuns, Eckhart a publicat o înregistrare video prin care demonstra că softul interceptează tot, inclusiv tastatura virtuală.

Carrier IQ desfășoară un business interesant și, până la proba contrară, legal. A dezvoltat un software pentru diverse platforme mobile cu ajutorul căruia colectează date despre utilizarea dispozitivelor mobile, iar apoi vinde aceste date celor interesați, adică operatorilor de rețele mobile și fabricanților de telefoane, pentru ca aceștia să-și îmbunătățească serviciile și produsele. Compania deține și un brevet pentru metodă și se laudă că softul e instalat pe 142 de milioane de aparate. Cum ajunge softul pe aparate e chestiune delicată, pentru că aici sunt implicați fabricanții și distribuitorii (OEM), poate și rețelele. HTC dezvoltă și semnează propria variantă de soft, pe baza API-urilor de la Carrier IQ, dar n-a vrut să comenteze. Operatorul Sprint a dat asigurări că nu are acces la conținutul vehiculat și a admis că vinde aceste date și unor terți (deși datele includ ID-ul aparatului și numărul de telefon). Oare și poliției? Argumentul că serviciile lor sunt cele care le definesc rețeaua este frumos, dar nu explică de ce softul funcționează și în afara rețelei (de pildă prin WiFi).

Nu prea e clar ce va urma. Operatorii și fabricanții se apără motivând că datele îi ajută să ofere servicii mai bune, iar Carrier IQ spune că nu face decât să dezvolte soft specializat. Însă posibilitățile de abuz sunt nelimitate și cazul este deja atât de mediatizat, încât este limpede că urmează multe procese. Va fi palpitant.

Pentru mai multe comentarii
ale lui Mircea SÂrbu vizitați
www.bmag.ro/opinii