Home Actualitate Sosirile în unități turistice au crescut...
Actualitate

Sosirile în unități turistice au crescut anul trecut cu 3,5%

Sosirile și înnoptările în unități turistice au crescut anul trecut, față de 2012, cu 3,5%, respectiv cu 1,1%, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS).

Sosirile în unități turistice au crescut anul trecut cu 3,5%
Sosirile în unități turistice au crescut anul trecut cu 3,5% · Foto: Business Magazin

 Astfel, sosirile au totalizat 7,91 milioane, iar înnoptările 19,3 milioane.

Sosirile turiștilor români au reprezentat 78,3% din total, pondere apropiată de cea din 2012.

“În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (80,5% din total turiști străini), iar din aceștia 85,7% au fost din țările aparținând Uniunii Europene”, arată INS, într-un comunicat.

Din totalul turiștilor străini, de 1,71 milioane, cei mai mulți au provenit din Germania (228.592), Italia (181.894) și Franța (118.649).

Sosirile în hoteluri au deținut o pondere de 74,7% din totalul sosirilor în structurile de cazare. Față de anul anul 2012, sosirile în hoteluri sunt în creștere cu 2,4%.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună