Sorin Pâslaru, ZF: Când vor apărea și campusuri școlare moderne pe măsura ritmului construcțiilor de stadioane noi? România educată nu merge fără infrastructură nouă în educație și salarii mai bune pentru profesori

Compania Națională de Investiții (CNI) livrează câte unul sau două stadioane noi pe an din 2018 încoace, și este foarte bine că România se mișcă în direcția construcției unei infrastructuri sportive moderne. Acum urmează să se facă stadioane noi la baza Dinamo și în Constanța.

Însă nu se înțelege de ce nu urcă mai în față pe lista de priorități bugetare construcția de campusuri educaționale de nivel occidental care să aducă și în spațiul public calitatea infrastructurii din sistemul privat.

CNI are un buget de circa 500 milioane de euro pe an din care cea mai mare parte se duce pe construcția de stadioane noi, pentru care până în prezent s-au cheltuit 600 milioane de euro, în total.

Din lista CNI – este adevărat, bine pusă la punct, cu posibilitate de filtrare și cu informații detaliate – reiese că la secțiunea „instituții de învățământ” figurează doar 4 (patru) entități finalizate: două cămine studențești în Arad și Alba Iulia, extinderea unei creșe din Cluj, toate finalizate în 2022 și construirea unui corp al Universității Valahia din Alexandria, în 2019. (Alexandria, un oraș de 40.000 de locuitori, are universitate?!).

Deci din sute de obiective de investiții – săli de sport, bazine de înot, așezăminte culturale, patinoare, drumuri sau reabilitări termice de clădiri – doar patru obiective de investiții cu destinația învățământ au fost finalizate până în prezent.

Aceasta în condițiile în care diferența cea mai mare între sectorul privat de educație și sectorul public este dată, la fel ca în sănătate, în primul rând de infrastructură și echipare și nu de personalul didactic, care de multe ori este același sau provine de la stat.

Dacă în ultimii 20 de ani au apărut școli private cu infrastructură de calitate, infrastructură care permite desfășurarea unor ore cu mai puțini elevi în clasă, luarea mesei de prânz și activități suplimentare după orele de curs – sportive sau de alt tip, de ce Ministerul Educației nu s-a inspirat dintr-un astfel de campus pentru a face și în sectorul public ceva similar? Dacă măcar 10% din bugetul CNI de 500 mill euro pe an s-ar aloca pentru campusuri noi, s-ar face 5 campusuri noi a câte 10 milioane de euro anual.

Măcar la început ca proiect pilot, apoi câte unul în fiecare sector din București și în județe. Merg miniștri, inspectori și profesori an de an în delegații în Europa de Vest. Nu văd cum sunt școlile acolo și să preluăm modelul? Ce discută d-na ministru Ligia Deca cu președintele Iohanis când vorbesc despre educație? Au și ei machete pe masă ca altădată să se contrazică unde pun sala de sport, sala de muzică sau cantina într-un super complex educațional construit pe vreun teren viran din București unde astăzi sunt oamenii alergați de câini?

Sau se contrazic dacă sunt mai bune „modulele” față de trimestre sau semestre? E mai bine fără teze? Mai știu copiii că e nevoie de efort și de concentrare dacă ai spart anul școlar cu șapte pauze și vacanțe?

În ritmul actual de scădere al natalității, în curând populația unor orașe precum Tg. Jiu sau Bistrița va încăpea pe stadioanele noi construite. Nu ar fi normal ca mai întâi să fie alocate fonduri pentru campusuri școlare moderne și apoi, dacă sunt rezultate bune la fotbal în capitala județului respectiv, să meargă banii către stadionul municipal?

Sigur, va veni imediat să spună Ministerul Învățământului  – nu suntem noi responsabili cu construcția de școli, ci autoritățile locale. Da. Dar dacă an de an văd că primarii pun banii în nesfârșite schimbări de borduri sau în gărdulețe, nu se poate face un plan nou, nu se poate face o schimbare?

Iată, construcția de creșe a fost adoptată la nivel guvernamental. Au trecut de la primării la guvern, adică de fapt tot la CNI, singura entitate centrală care mai are capacitatea de contracta și livra edificii publice, de la stadioane, drumuri, rețele de apă și până la unități sanitare.

Nu e simplu. E plin guvernul de scriitori de legi, dar mai puțini de oameni care să știe să scrie proiecte. Să știe ce să ceară unei companii de construcții. Dar ca să ceară, cuiva trebuie să-i pese.

Deocamdată de modernizarea educației nu îi pasă nimănui în România. Nu mai vorbim și de salarizarea profesorilor, aflată la nivelul cel mai de jos, încât au ajuns profesorii de istorie să care mâncare pentru Uber ca să-și poată achita chiria.