Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi plecarea Nokia un semn că urmează a doua dezindustrializare a României?

Acesta este un fragment de editorial scris în martie 2006, în urmă cu cinci ani. Furia investi­țiilor străine de atunci, când încă Nokia sau Ford nici nu se anunțaseră, schimba economia, cel puțin în relațiile sale externe.

Iar cea mai puternică evoluție era a ponderii în exporturi a categoriei de “mașini și dispozitive mecanice, aparate și echipamente electrice”, care crescuseră la 28%, față de 21% cu cinci ani înainte, preluând prima poziție de la industria ușoară – textile și încălțăminte, un sector cu o valoare adăugată mult mai redusă.

Era industrializare pentru că această creare de locuri de muncă în industrie pe scară largă, mai ales în vestul țării, venea după o perioadă de 10 ani, între 1989 și 2000, când industria a alu­n­ecat în degringoladă și a desființat locuri de muncă. În 1990 în România erau 8 milioane de salariați, pentru ca în 2000 să ajungă la 4,5 milioane, adică la fel precum o țară ca Ungaria sau Cehia, care au populație de două ori mai redusă, iar în prezent sunt doar 4,1 milioane oameni cu carte de muncă.

Și era a doua industrializare pentru că mai fusese una, în perioada în care ponderea populației din mediul rural s-a redus de la 80% la 50%, adică între 1950-1980, când, cu toate abuzurile și traumele care au însoțit intervalul, România a devenit o țară industrială. Au urmat zece ani de stagnare economică și criză, între 1980 și 1989, din cauza rambursării anticipate a datoriilor externe (perioadă a cărei perspectivă devine alta când se vede acum situația Greciei, în criză din cauza neplății datoriei externe deja acumulate) care au dus la colapsul regimului.

Cititi mai multe pe www.zf.ro