Sorin Pâslaru, ZF: O națiune înaintează cu ziare și cărți, cu chioșcuri de ziare și campusuri școlare, nu cu pasaje de zeci de milioane de euro și trotuare schimbate fără rost. Iată ce a spus la București cel care a fost redactorul-șef al Financial Times timp de 15 ani: „Oamenii sunt comoara voastră. Trebuie să vă asigurați că aveți o educație de top“

În această săptămână mass media a fost dominată de știrile privind deschiderea unor pasaje în București spre marginea orașului, spre est și sud, după ce în urmă cu o săptămână pe toate canalele era prezent primarul unui sector din București care s-a ocupat de extinderea cu încă o stație a liniei de metrou spre sudul Bucureștiului.

Ce nu se mai spune este că pasajele spre est duc fie pe moșiile cu apartamente ale fratelui primarului dintr-un sector din estul Bucureștiului – și se mai pregătesc și alte pasaje de câteva zeci de milioane de euro – fie spre sud, unde sunt unele informații că dezvoltatorii imobiliari sunt apropiați primarului din sud. Treaba e că informațiile nu mai ai unde să le citești, pentru că nu mai e zare de chioșc stradal de presă în sectorul de sud al Capitalei, pentru că, nu-i așa, sunt urâte printre bordurile și asfaltul nou-nouț.

Noi pentru ai noștri.

Nu e destul că România și-a îngropat miliarde de euro înainte de ‘90 într-o clădire aproape înspăimântătoare prin dimensiunile colosale, Casa Poporului, acum avem primari care bagă sute de milioane de euro în borduri, asfalt, pasaje și piețe cu pietre lucioase dar nefuncționale.

De parcă aceste pietre și pasaje ar produce bani. Când Parisul, Berlinul sau Copenhaga trec pe biciclete și descurajează cu orice preț folosirea automobilului, primarii noștri aruncă cu zecile de milioane de euro în parcări și pasaje, în loc să facă școli, bazine de înot, campusuri școlare și biblioteci unde oamenii să meargă să citească ziare și cărți.

În acest răstimp, când primarii noștri anunță triumfători că au mai făcut un pasaj către cartierele fraților sau ale prietenilor, ziarele centrale din România, care sunt de fapt principala poartă spre învățare și spre lumea cărților, derapează dramatic cu organizații decapitate fără sens tocmai de investitorii străini din țări care țin stindardul anticorupție în lume.

Dacă ziarele nu mai sunt stâlpii pe care se așază casa unei democrații ci doar pagina de pe spatele advertorialelor, atunci suntem sfârșiți. Libertatea de opinie, dar libertatea de opinie profesionistă, a unor oameni plătiți să pună întrebări puterii publice sau private și să apere de fapt interesul public, este, paradoxal, cea care ține ziarele în viață și dă un sens de business opiniei publice.

Abonații și cumpărătorii ziarului sunt de fapt cei care cer apărarea interesului public, așa cum Adam Smith a spus primul că exact lăcomia brutarului este garanția unei pâine ieftine și bune pentru că va munci să-și depășească competitorii.

Dacă elvețienii au pus pe piață primele ziare ale lumii, la 1780-1790, care au creat de fapt democrația participativă elvețiană, cum au ajuns astăzi să le închidă și să nu se mai încreadă în publicul cumpărător și abonat?

Oare este așa de greu de înțeles că libertatea și demnitatea individuală încep de la a ști să citești, ca să știi să-ți citești drepturile și să vezi ce se întâmplă în țara și în lumea în care trăiești?

Că nu poți citi și înțelege literatură, istorie, concepte de drept, dacă nu citești ziare să vezi ce se întâmplă în jurul tău, ziare scrise de oameni care au întâi profesia de jurnaliști?

Că ziarele de fapt sunt cultură pentru că un pre-școlar silabisește cronica meciului echipei preferate și apoi ajunge să-l citească pe Flaubert?

Unde este Ministerul Culturii din România când presa din România traversează această situație?

Invitat la Gala ZF 25 de ani, Lionel Barber, fost redactor-șef între 2005 și 2020 al celui mai puternic ziar de business din Europa, Financial Times, om cu 42 de ani de presă, a spus că asset-ul principal al României sunt „oamenii”. Și că avem nevoie de o „educație de top” dacă vrem să reușim să fim ceea ce vrem.

Un om al ziarelor, al cărui tată a fost la rândul său ziarist, dintr-o țară, Marea Britanie, unde ziariștii devin prim-miniștri, bancheri centrali și chiar invers, spune că educația este cheia spre prosperitate. Nu pasajele, nu bordurile. Campusurile școlare, bibliotecile, chioșcurile de ziare. Românii înstăriți care au ajuns să ignore ce scrie prin ziare pentru că li se pare că pot rezolva individual orice să nu uite că fără implicarea care începe cumpărând un ziar, adică plătindu-l pe cel care pune întrebări, societatea și deci economia nu vor înainta, ci resursele vor fi la nesfârșit risipite.