Sorin Pâslaru, ZF: Ce legătură este între pierderea finanțării din PNRR pentru metroul din Cluj, dezastrul petrecut în sudul litoralului ca urmare a furtunii de săptămâna trecută și degringolada urbanistică din nordul litoralului, de care a ajuns să se plângă chiar ministrul turismului?

Ce legătură este între pierderea finanțării din PNRR pentru metroul din Cluj, dezastrul petrecut în sudul litoralului ca urmare a furtunii de săptămâna trecută și degringolada urbanistică din nordul litoralului, de care a ajuns să se plângă chiar ministrul turismului?

Apropo, miniștrii României încep să se plângă de starea infrastructurii sau de haosul urbanistic de parcă ar fi cetățeni intervievați de televiziuni pe stradă, puși să-și dea cu părerea pe diverse teme.

Ministrul fondurilor europene s-a plâns la rândul lui tocmai de lipsa investițiilor în infrastructura de canalizare în sudul litoralului, din cauza căreia revărsarea de ape a provocat daune uriașe în stațiuni.

Ce au toate aceste evenimente în comun?

Toate aceste evenimente arată de fapt incapacitatea primăriilor de a-și asuma teme prea complicate pentru nivelul lor de competență.

Finanțarea din PNRR pentru metroul de la Cluj a fost pierdută pentru că primăria nu a reușit să întocmească în colaborare cu firmele de specialitate documentația necesară pentru eliberarea primelor tranșe de bani din cadrul proiectului european. Se tot discută trecerea metroului din București la Primăria Capitalei, dar trebuie spus clar: oricât de puțină competență tehnologică a rămas în ministerele României, tot e mai multă decât în primării, mai ales în ceea ce privește investițiile în infrastructură complicată cum sunt liniile de metrou, proiectele de canalizare și apă sau regimul urbanistic al stațiunilor de pe litoral.

Ministerul Transporturilor are totuși un istoric în ceea ce privește construcția metroului, a cărui primă linie s-a dat în funcțiune în 1979. În timp, se creează în cadrul unei instituții o memorie birocratică, și cu toate implanturile politice și plecarea specialiștilor la salarii mai mari în sectorul privat, tot se știe mai bine decât la nivelul unei primării ce documentație este necesară și ce să se ceară furnizorilor de studii de fezabilitate sau proiectanților. Aici trebuie spus pe șleau că Ministerul Transporturilor ar fi fost necesar să se ocupe de metroul de la Cluj.

La fel, în cazul infrastructurii de apă și canalizare, cele mai multe primării nu au capacitatea, mai ales cele de orașe mici sau comune, nu au capacitatea tehnică să știe ce să scrie în caietele de sarcini atunci când contractează aceste lucrări. Cu atât mai mult pentru stațiunile de pe litoral, unde chestiunile sunt și mai complicate.

Constructorii vin și spun: „eu trebuie să lucrez după aceste proiecte dar sunt făcute prost“ pentru că nu au de unde să știe primari care au mai mult în grijă ce recolte de cereale au obținut pe propriile terenuri decât să capete cunoștințe în aceste domenii tehnice. La fel ca în cazul stadioanelor sau bazinelor de înot care sunt realizate de Compania Națională de Investiții și apoi predate primăriilor, și aceste lucrări de infrastructură de apă, canalizare și gaz metan ar trebui să fie realizate de o autoritate centrală care pur și simplu să replice de la o localitate la alta proiectele.

Pentru următoarele exerciții bugetare cu fonduri europene, poate că ar fi nimerit ca investițiile în infrastructura de apă, canalizare și gaz metan să se facă printr-un proiect unic prin Ministerul Dezvoltării, care să dețină o Companie Națională de Infrastructură. În acest fel ar accelera legarea la apă și canal a gospodăriilor din România, în condițiile în care acum legarea crește doar cu 1% pe an. Spre exemplu, la gaz România are doar 45.000 de kilometri de conducte și înaintează cu circa 800 de kilometri pe an, în condițiile în care Ungaria are

100.000 de kilometri de conducte de gaz. La rețelele de apă avem circa 90.000 de kilometri și înaintăm cu 2.000 de kilometri pe an, iar la canalizare avem 40.000 de kilometri și înaintăm cu 1.800 de kilometri pe an.

Practic, în loc să fie dată decizia la fiecare primărie privind contractarea unor companii și a studiilor de fezabilitate și a construcților, pur și simplu primăria va pune la dispoziție acestei noi Companii Naționale de Infrastructură terenurile necesare, iar la încheierea construcției va preda primăriei instalația. O primărie care face doar o dată o astfel de lucrare nu are cum să ajungă la nivelul de competență al unei companii specializate care să facă zeci sau sute de astfel de lucrări pe an. La fel trebuia gândit și în cazul metroului, dar probabil că orgoliile clujenilor au fost mai mari.

În ceea ce privește starea litoralului, mâna liberă dată primăriilor precum Mangalia, Limanu sau Năvodari pentru modul cum arată stațiunile din punct de vedere urbanistic este o greșeală. Stațiunea Mamaia din Nord și stațiunile Saturn, Jupiter, Neptun-Olimp din sud, când au fost realizate, au fost realizate de specialiști de mare valoare intelectuală, pe care nu îi poate avea o primărie de nivelul acestor localități mici. Pentru o concepție unitară privind litoralul, așa cum Apele Române au în sarcină administrarea plajei până la o anumită distanță spre țărm, ar trebui o autoritate a litoralului pentru care să fie selectați experți în urbanismul acesta specific, de turism pe litoral. Nici Năvodariul, nici Mangalia sau alte localități de pe litoral nu au competența și nici banii să administreze aceste stațiuni astfel încât să fie corecte și atractive din punct de vedere urbanistic și îngrijite.

La fel, ar trebui gândită o centralizare a deciziei și un mijloc de a accelera investițiile în porturile dunărene printr-o autoritate distinctă a Dunării, care să se ocupe de administrarea porturilor și de legăturile dintre acestea.

Și în educație și în domeniul spitalicesc intervenția unor autorități centrale care să aibă un nivel de competență mai ridicat ca urmare a experienței ar fi de bun augur.

Spiru Haret, când a venit cu programul său de construcție a sute de școli, le-a făcut după un model, pentru că nu aveau capacitate financiară și competență primarii de atunci să le ridice. Din păcate, mulți ani de zile s-au pus în brațele primăriilor școlile și spitalele, când aceștia nu aveau nici bani să le văruiască.  Între timp, în unele orașe din țară situația s-a mai schimbat. Însă, pentru cât de în urmă este România la capitolul infrastructură publică, înaintăm foarte încet dacă lăsăm la mâna primarilor investițiile acestea de primă necesitate.

S-a văzut și în cazul spitalelor regionale că până nu a fost creată o autoritate centrală în cadrul Ministerului Sănătății care să se ocupe de construcția acestora, progresele au fost foarte reduse.

Trebuie lăsate la o parte sloganele și mers pe eficiență, pe soluții, nu pe idei care nu mai țin.

Sorin Pâslaru este redactorul-șef al ZF