Sorin Pâslaru, redactor-șef al ZF: Tirania paginii albe de 24 de ani? Nu, magia paginii albe

Un fost coleg de ziar, astăzi analist de business în Irlanda, spunea că i-a plăcut o sintagmă care descria activitatea de zi cu zi de la ziar, spusă de cineva din redacție la un moment dat: “tirania paginii albe”.

În fiecare zi jurnalistul pleacă la drum cu o pagină albă, cu o așa-numită “machetă”, iar cele 12 sau 16 machete de pagini alcătuiesc ziarul care ajunge în fiecare zi sub ochii cititorilor. N-ai unde să te ascunzi, nu ai cum să ocolești: ziarul trebuie să plece în fiecare seară la 19.00 în tipar. Cu mainurile de pagină (articolele principale, centrale), cu brefele (știrile scurte, de coloană), cu infograficele, cu fotografiile și captionurile aferente (adică descrierea fotografiei).

Zi de zi, ești judecat după semnătura de sub titlul articolului. Toți văd ce ai făcut ieri. Probabil că există puține meserii unde să poți să fii “judecat” instantaneu. Nu poți dispărea undeva în măruntaiele unui departament. Contribuția ta este vizibilă.

În fiecare zi oamenii așteaptă să vadă ce s-a întâmplat ieri important, în business, în politică, iar cu online-ul așteaptă chiar azi, acum.

Publicul devorează informația. Cu cât îi arunci mai multă, cu atât vrea mai mai multă informație, mai multe știri, mai multe opinii. De aceea poate că fostul nostru coleg care astăzi evaluează sustenabilitatea modelelor de business pentru investiții în panouri solare prin pădurile Irlandei a rămas cu această expresie în cap: “tirania paginii albe”.

Vine macheta, ce facem azi? Ce scriem azi? Ce este breaking news? Ce va fi mâine în topul citirilor? Ce așteaptă cei care deschid ziarul sau site-ul pe desktop sau pe mobil? Care sunt știrile zilei? Cum devin faptele, ceea ce se întâmplă în jurul nostru o știre? Ce merită sau ce nu merită să fie scris?

Tot acest proces de selecție, de focus, de atenție, de scriere, de rescriere are loc în fiecare zi pentru ca a doua zi să-i furi atenția cititorului, să-l provoci, să-l miri, să-l faci să spună: “da, așa e”, “nu știam, ia uite ce chestie”, sau dimpotrivă: “ce ziar, ce jurnaliști, sub orice critică, ce să mai ceri?”

Merge sau nu merge subiectul ăsta? Ce titlu să dau? Care este unghiul de atac? Pe cine ar interesa asta? Dar partea cealaltă ce spune? Cum e la noi, cum este la ei? Care este explicația fenomenului, de ce au ajuns aici?

Scufundat zi de zi în focul știrilor, nici nu realizezi că an după an în jur se schimbă totul. Știrile despre proiecte de investiții sau tranzacții se transformă în fabrici, clădiri de birouri sau malluri. Azi scrii despre trei companii de software din România care au câștigat accesul la un accelerator de business de la Londra, mâine afli că una dintre ele a ridicat o finanțare de 30 milioane de euro, iar peste încă un an se listează la New York Stock Exchange cu o evaluare de 60 miliarde de dolari.

Azi scrii că investitorii în energie solară și eoliană primesc câte 4 sau 6 certificate verzi de megawatt produs, mâine Dobrogea este plină de eoliene. Între timp, s-a schimbat legislația, dar foamea de investiții rămâne, după cum o dovedesc ultimele știri despre tranzacții de sute de milioane de euro în domeniu.

Azi doi tineri scriu un top al celor mai valoroase companii din România, mâine intră în imobiliare și ajung cu compania lor chiar în topul celor mai valoroase 100 de companii din România, după ce se listează la bursă.

Azi un tânăr spune că Bucureștiul se sufocă și că trebuie oprite dezvoltările haotice, mâine devine primar și este acuzat că oprește dezvoltarea, că sufocă investițiile și businessul. O soluție probabil că va fi găsită.

Dincolo de știri, oamenii au nevoie să înțeleagă. Încotro mergem? De ce crește Robor? Unde va ajunge comerțul online? Cum vor arăta locuințele în viitor? Când vor dispărea de pe piață mașinile pe motorină? Așteaptă de la jurnalist atitudine. De ce nu scrieți despre izolete? De ce nu scrieți că nu avem autostrăzi? De ce se schimbă iar bordurile în sectorul 3? De ce arată căile ferate mai rău ca în 1990? De ce spitalele nu sunt cum ar trebui deși bugetele alocate se dublează la fiecare cinci ani?

Oamenii deschid un ziar de fapt ca să fie fermecați. Să fie uimiți, indignați, satisfăcuți sau să-și răspundă la întrebări. Tirania paginii albe este de fapt magia paginii albe.

Jurnalistul are privilegiul să decidă ce va transmite cititorului de a doua zi. Ce subiect alege, cum îl abordează, ce emoție vrea să transmită cititorului. Are puterea dar și responsabilitatea de a ajunge la mințile celorlalți cu propriile mesaje. El știe că oamenii îl așteaptă, că sunt curioși, că vor în fiecare zi să se lase fermecați de cursivitatea frazelor unui articol sau de vocea unui prezentator de știri. Sau de starea vremii. Cititorii se întorc zi de zi la aceeași voce, s-au învățat cu bursele în pagina 4 și băncile în pagina 5.

Dincolo de știrile zilei, e un schimb acolo. O legătură. O declarație zilnică reciprocă: suntem aici pentru tine, așteptăm să vedem ce-ai mai născocit azi. Aceasta este magia infinită a cuvântului.
Dana, iată textul de 5.000 de semne, așa cum am vorbit :-).