Sorin Mândruțescu
Sorin Mândruțescu, Oracle România
Sorin Mândruțescu, de cinci ani șeful Oracle România și de mai bine de zece ani în echipa companiei, a pornit în 2001 ca director de vânzări pentru aplicațiile software dedicate zonei de servicii financiare.
Sorin Mândruțescu s-a ocupat de-a lungul anilor de coordonarea mai multor proiecte IT, dintre cele mai notabile fiind procesul de design și aplicare a strategiilor IT pentru Banca Comercială Română – Erste Bank Austria. Din 2004, Sorin Mândruțescu a preluat responsabilitățile asupra operațiunilor din Bosnia-Herțegovina și alte 11 țări din Europa de Sud-Est, de unde a fost și promovat director general. Anterior, Sorin Mândruțescu a lucrat la Bancorex și la Banca Turco-Română, dar a luat parte și la punerea bazelor Bank Austria Creditanstaldt, actuala Unicredit, ca director de sucursală. Numele lui Sorin Mândruțescu a fost vehiculat și pentru funcția de prim-ministru în primăvara anului 2011, în cazul demisiei fostului premier Emil Boc, știre pe care managerul a numit-o la acea vreme “o speculație”.
Sorin Mândruțescu a fost reconfirmat anul trecut drept președinte al Comitetului Reprezentanților, organismul care supraveghează administrarea Fondului Proprietatea de către americanii de la Franklin Templeton.