Sondaj: Majoritatea scoțienilor ar vota pentru independență față de Marea Britanie
Majoritatea alegătorilor scoțieni ar vota pentru obținerea independenței față de Marea Britanie dacă ar fi organizat un referendum, se arată într-un sondaj realizat de politicianul și omul de afaceri Michael Ashcroft, relatează site-ul agenției Reuters.
Acesta este primul sondaj realizat pe această temă încă din martie 2017. Astfel, 46% din cei 1.019 persoane chestionate au răspuns că ar vota pentru independență, iar 43% au declarat că sunt împotriva. Excluzându-i pe cei care au răspuns că nu ar știi ce să voteze, atunci numărul scoțienilor care s-au declarat favorabili pentru obținerea independenței ar crește la 52%.
“În contextul vizitei premierului Boris Johnson la Edinburgh, care a avut loc săptămâna trecută, i-am chestionat pe scoțieni pentru a susține un al doilea referendum pentru independență”, a declarat Ashcroft, un conservator care s-a opus preluării șefiei Guvernului de către Johnson.
“Am descoperit o mică majoritate în favoarea unui nou vot și primului pentru independența Scoției în ultimii doi ani”, a adăugat acesta.