Home Actualitate Sondaj: Cele mai atractive cartiere din...
Actualitate

Sondaj: Cele mai atractive cartiere din București pentru închiriere sunt Tineretului - Timpuri Noi, Titan, urmate la egalitate de Dristor și Centru. Cum arată topul făcut de cumpărătorii de apartamente

Preferințele chiriașilor și ale proprietarilor de apartamente diferă în București, după cum arată un studiu realizat de JLL și Storia.ro, primii orientându-se preponderant spre apartamente de două camera și studiouri, în timp ce cumpărătorii caută mai degrabă case și apartamente…

Sondaj: Cele mai atractive cartiere din București pentru închiriere sunt Tineretului - Timpuri Noi, Titan, urmate la egalitate de Dristor și Centru. Cum arată topul făcut de cumpărătorii de apartamente
Sondaj: Cele mai atractive cartiere din București pentru închiriere sunt Tineretului - Timpuri Noi, Titan, urmate la egalitate de Dristor și Centru. Cum arată topul făcut de cumpărătorii de apartamente · Foto: Business Magazin

Preferințele chiriașilor și ale proprietarilor de apartamente diferă în București, după cum arată un studiu realizat de JLL și Storia.ro, primii orientându-se preponderant spre apartamente de două camera și studiouri, în timp ce cumpărătorii caută mai degrabă case și apartamente cu 3-4 camere.

Astfel, dacă majoritatea potențialilor chiriași din București se îndreaptă spre apartamente cu două camere (49%) și studiouri (33%), cumpărătorii declară că sunt interesați mai degrabă de case (31%) și apartamente de 3 și 4 camere (30%).

Cele mai atractive cartiere din București pentru închiriere sunt Tineretului – Timpuri Noi (30%), Titan (28%), urmate la egalitate de Dristor, Unirii și Victoriei – Romana – Universitate, bifate ca opțiuni dezirabile de 27% dintre respondenți.

În ceea ce privește cumpărătorii, topul este diferit, plasând cartierul Titan în ierarhia preferințelor (23%), urmat la mică distanță de Drumul Taberei (21%) și Tineretului – Timpuri Noi (20%). În măsură egală au fost amintite pe locurile următoare cartierele Militari, Dristor și Berceni.

Atractivitatea acestor zone vine din accesul facil la metrou și proximitatea parcurilor de mari dimensiuni.

Zonele centrale, precum Victoriei – Romană – Universitate sau Unirii, rămân la fel de atractive, dar prețurile restrictive pentru achiziție îi determină pe mulți să opteze pentru închiriere. Astfel, 27% dintre respondenti își doresc să se mute cu chirie în cartierele ultracentrale, în timp ce doar 11% iau în calcul să achiziționeze o locuință în aceste zone. 

Există și câteva cartiere care sunt la fel de attractive și pentru cumpărători și pentru chiriași, pe primele locuri în acest sens fiind Drumul Taberei, Berceni și Bucureștii Noi.

La polul opus, cele mai puțin atractive cartiere, care nu au depășit 7% în distribuția interesului celor care caută locuință, sunt Giulești, Grivița, Rahova, Expoziției și Giurgiului.

Intențiile bucureștenilor diferă de cele surprinse la nivel național, unde majoritatea cumpărătorilor caută în primul rând apartamente de 3 și 2 camere, și abia apoi case, după cum a reieșit dintr-o analiză anterioară realizată de Storia.ro.

Dintre cei care prospectează piață rezidențială din Capitală, 45% plănuiesc să cumpere o locuință în următoarele 12 luni, în timp ce aproximativ o treime (32%) caută să închirieze o locuință în același interval de timp.

Restul de 23% nu sunt hotărâți dacă să cumpere sau să închiriere în următorul an.

„Interesul crescut pentru case sau vile este o consecință firească a tendinței de valorizare a accesului la spațiul exterior privat (terase, curți, grădini) apărută în pandemie. Perioada pe care am traversat-o a schimbat fundamental modul în care percepem calitatea vieții și a remodelat preferințele privind locuința”, a declarat Andreea Hamza, Senior Director Living Department JLL România.

În fața alegerii București versus Ilfov, un procent covârșitor de 93% dintre potențialii chiriași și-a exprimat interesul față de o locuință situată în Capitală.

În ceea ce privește potențialii cumpărători, 77% preferă Bucureștiul, în timp ce 23% sunt dispuși să se mute în Ilfov.

Pentru marea majoritate a participanților la studiu, decizia de cumpărare este motivată,  în primul rând, de dorința de stabilitate locativă, care nu este garantată pe piața volatilă a chiriilor. Alte motive invocate au fost acumularea sumei necesare cumpărării, similaritatea dintre valoarea ratei bancare pentru creditul imobiliar și cea a chiriei (61%), în timp mare parte sunt motivați să achiziționeze în scop investițional (54%).

Cu siguranță, principalul factor care orientează clienții fie spre achiziție, fie spre închiriere este venitul lunar al gospodăriei. Aproape două treimi (63%) dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu venituri între 4.000 și 8.000 de lei pe lună sunt mai degrabă interesate să cumpere, în timp ce pentru 69% dintre persoanele cu venituri lunare pe gospodărie sub 4.000 de lei soluția cea mai la îndemăna este închirierea.

Un alt factor important în procesul de decizie este vârsta, care este direct corelată cu venitul lunar și statutul civil. Mai mult de jumătate dintre respondenții care au sub 34 de ani planifică mai degrabă să închirieze, în timp ce, dintre persoanele cu vârsta peste 34 de ani, doar un sfert planifică să închirieze o locuință.

În ceea ce privește intenția de relocare, maim ult de jumătate dintre persoanele care caută să închirieze locuiesc deja în chirie, un sfert locuiesc cu părinții sau alte rude, în timp ce doar 7% dețin o locuință.

 În ceea ce privește persoanele interesate de achiziție, 43% au deja o locuință în proprietate și vor să facă o îmbunatățire, 32% locuiesc în chirie și 20% locuiesc cu părinții sau rudele.

Studiul a fost desfășurat în perioada aprilie-iunie 2022, pe un eșantion de peste 1.470 de persoane care prospectează piața, preponderent sub 55 de ani. Cea mai mare parte a respondenților (67%) sunt absolvenți de studii superioare și peste jumătate (54%) activează în sectorul privat.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună