Home Actualitate Somnul, un „vis frumos“: românii cheltui...
Actualitate

Somnul, un „vis frumos“: românii cheltuie 90 mil. lei pe pastile de somn, cel mai dinamic segment din piața medicamentelor fără rețetă

Vânzârile de medicamente pentru somn au depășit 80 mil. lei în 2024, iar anul acesta piața se poate apropia de 90 mil. lei, potrivit datelor oferite de compania de cer­cetare de piață Euromonitor International. Evoluția în trei ani arată o creștere și mai dinamică, de aproape 15% în comparație cu 2023, una dintre cele mai rapide creșteri din sectorul medicamentelor eliberate fără rețetă.

Somnul, un „vis frumos“: românii cheltuie 90 mil. lei pe pastile de somn, cel mai dinamic segment din piața medicamentelor fără rețetă
Somnul, un „vis frumos“: românii cheltuie 90 mil. lei pe pastile de somn, cel mai dinamic segment din piața medicamentelor fără rețetă · Foto: Business Magazin

♦ În trei ani, piața medicamentelor fără prescripție pentru somn a crescut cu 15%, din estimările companiei de cercetare de piață Euromonitor.

Vânzârile de medicamente pentru somn au depășit 80 mil. lei în 2024, iar anul acesta piața se poate apropia de 90 mil. lei, potrivit datelor oferite de compania de cer­cetare de piață Euromonitor International. Evoluția în trei ani arată o creștere și mai dinamică, de aproape 15% în comparație cu 2023, una dintre cele mai rapide creșteri din sectorul medicamentelor eliberate fără rețetă.

Prețul produselor fără prescripție pentru proble­me­le de somn nu depășește 50 de lei, conform site-ului Far­ma­ciei Tei, iar gama de produse variază de la compri­mate, la ceaiuri capsule sau picături.

Stresul este principalul factor care influențează cali­ta­tea somnului, potrivit specialiștilor, iar consecințele pen­tru sănătate sunt de la cele minore, cum ar fi insom­nia, până la probleme de inimă, diabet sau depresie.

„Există foarte mulți pacienți tineri care se adresează către consult somnologic. Aș spune chiar că majoritatea pacienților pe care îi văd în consultație sunt tineri și fără alte probleme notabile de sănătate“, explica pentru ZF dr. Laura Crăciun-Chiriță, medic specialist neurolog-som­nolog în cadrul Clinicii Neuroaxis.

Ultimii ani au fost marcați de crize majore, cum ar fi pandemia din 2020, izbucnirea războiului la graniță în 2022, dar și o creștere a folosirii social media, aspect care favo­ri­zează dezvoltarea de probleme cu somnul. Româ­nia este în topul țărilor în care copiii sunt dependenți de social media, arată un studiu al Organi­za­ției Mondiale a Sănătății (OMS), potrivit căruia 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani se încadrea­ză în ca­tegoria celor care folosesc social me­­dia în mod proble­ma­tic, adică au dez­voltat o de­pen­dență.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună